REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Festivalul Filmului European sau cum să înțelegem Europa de azi


     Festivalul Filmului European se desfășoară între 11 și 30 iunie la București, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu-Mureș, Sibiu și, în premieră, la Chișinău. Cu peste 55 de filme din 23 de țări, festivalul oferă o platformă de înțelegere a societății contemporane și care ne poate da răspunsuri la întrebarea „Încotro merge, de fapt, Europa?ˮ.
     Ediția din București are loc între 11 și 23 iunie, în următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Centrul Ceh, Goethe Institut // Pavilion 32, Institutul Balassi, Institutul Cervantes și Spațiul Public European. O parte dintre proiecții vor fi însoțite de întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri, lansări de carte și alte evenimente speciale.
     În țară și dincolo de graniță, 23.FFE se desfășoară la Chișinău (Cinematograful Odeon, 21-23.06), Râmnicu Vâlcea (Cinema Geo Saizescu, 21-23.06), Tîrgu-Mureș (Cinematograful Arta, 21-23.06) și Sibiu (Centrul Cultural Ion Besoiu, 28-30.06).
     “Nu e tocmai o ediție estivală, ci una consistentă, substanțială, o veritabilă panoramă a Europei de ieri și de azi. Da, am inclus și o selecție spumoasă de comedii recente, dar și câteva dintre cele mai controversate pelicule ale anului, pe teme grele cum ar fi abuzurile din biserica catolică, dragostea și obsesia în lumea virtuală, lupta pentru mediu sau pentru creația artistică, exploatarea celor vulnerabili, migrația sau cruzimea jocurilor politice. Secțiunea Tribut e dedicată marelui maestru italian Bernardo Bertolucci, cu patru filme, dintre care trei proaspăt restaurate, în premieră pe marele ecran. Inedit va fi și maratonul de 24 de ore cu seria de documentare 24H Europe, unde 60 de tineri din 26 de țări europene vorbesc despre speranțele, fricile, visele și ambițiile lor”, a declarat Anca Grădinariu, directorul artistic al 23.FFE.
     Accesul la proiecțiile programate în sălile centrelor și institutelor culturale partenere din București este gratuit. Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora, sau online, de pe platformele Eventbook (pentru filmele care rulează la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului), Eventim (pentru filmele de la Cinema PRO) și Kompostor (pentru filmele de la Cinemateca Eforie).
     Festivalul va debuta la București, pe 11 iunie, cu alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr (Italia, 2018, regia: Alice Rohrwacher), film selecționat anul trecut în competiție la Festivalul de film de la Cannes, unde a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu.
     Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și al Uniunii Cineaștilor din Romania, sub egida EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale ale ţărilor europene.
     Parteneri media: 4arte.ro, aarc.ro, Agerpres, Avantaje, Banchiza Urbană, Blog de Cinema,BookHUB.ro, Bucharest Cultural Events, București FM, Cărturești, Ceașca de cultură, CineGhid, Cinemagia, Cinepub, Citatepedia, City Femme, Cronica Română, Dilema Veche, Eskape, Festivalier, Film Menu, Film New Europe, Films in Frame Magazine, Glamour, Gratuitor, Igloo, Iqool, LiterNet, Metropotam, Modernism, MovieNews, Munteanu,News.ro, Radio Guerrilla,Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Internațional, TVR, Verbs Describe Us, Zeppelin, Ziarul Metropolis, Ziare.com.
Detalii: facebook
 
(4.06.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: festivalul filmului european 2019, institutul cultural roman, reprezentanta comisiei europene in romania

Opinii: