REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Festivalul de Film Divan 2015 începe la Craiova, în 21 august


Cea de-a șasea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară (21 – 30 august) va începe cu două seri de proiecţii extraordinare în aer liber în Centrul Vechi al Craiovei.

Programul continuă, din 23 august, în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj) cu proiecţii de film şi demonstraţii culinare. Proiecția filmului Yol va avea loc după Gala de deschidere, vineri, 21 august, în aer liber, în Centrul Vechi al Craiovei.
     Divan Film Festival are ca obiectiv să redescopere cinematografia țărilor balcanice, îndeosebi prin creațiile care, din pricina unor conjuncturi istorice tulburi, au rămas inaccesibile publicului de la noi și, uneori, chiar specialiștilor.
Lungmetrajul regizorului turc Yilmaz
Güney, Yol / Drumul, a câștigat trei premii la Cannes în 1982 și a fost regizat, de fapt, de asistentul lui Güney, la instrucțiunile acestuia, care se afla în închisoare, acuzat de crimă împotriva unui judecător. Filmul portretizează oamenii și autoritățile Turciei după lovitura de stat din 1980, prin poveștile a cinci deținuți eliberați o săptămână, în permisie. Güney a evadat în 1981 din închisoare, a fugit în Elveția, apoi s-a mutat în Franța. După ce a recuperat filmările de la co-producătorul Șerif Gören, a terminat montajul în exil, filmul fiind interzis în Turcia până în 1999.
Regizorul grec Pantelis Voulgaris este și el prezent în selecția Divan Film Festival cu două filme: Nyfes / Miresele (2004) și Little England / Mica Anglie (2013).
În Nyfes povestea se petrece în 1922 și o prezintă în prim-plan pe Niki Douka (Victoria Haralabidou, o nevastă de comandă, una din 700. La bordul navei King Alexander, aceasta se îndrăgostește de un fotograf american (Damian Lewis, care a jucat în serialul Homeland), vaporul purtându-i către soțul ei cel nou, din Chicago, iar pe el către casă, spre o căsnicie eșuată. Martin Scorsese este producător executiv al filmului.
În Mica Anglie două surori, Orsa și Moscha, din insula Andros, supranumită Mica Anglie datorită bogățiilor, se îndrăgostesc de locotenentul Sypros Maltabes. Acțiunea filmului începe în perioada interbelică și se continuă până în anii 1950. Mica Anglie a fost un succes de box office în Grecia, a câștigat un Golden Goblet la Shanghai Film Festival 2014, precum și alte șase premii din partea Academiei de Film Elene.
Pe timpul desfăşurării festivalului camparea pe teritoriul portului este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a festivalului.
Divanul Degustatorilor de Film și Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia „Craiova Capitală Europeană 2021”, cu sprijinul CNC şi ICR.
Detalii: facebook

 
 



Galerie Foto

Cuvinte cheie: craiova capitala europeana 2021, divanul degustatorilor de film si arta culinara 2015, festival de film in portul cetate, filme din balcani, fundatia mircea dinescu

Opinii: