REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Festivalul Anonimul 2014


Ediţia de Bucureşti a Festivalului de Film Independent Anonimul a răvăşit centrul oraşului cu o vizionare de seară pe malul Dâmboviţei. Spre dezamăgirea celor obişnuiţi să meargă în Deltă şi spre bucuria cinefililor care n-au mai văzut filme din barcă, Anonimul a propus un program care să aducă atmosfera de la Sfântu Gheorghe în Bucureşti, asa cum ne-au spus Miruna Berescu, directoarea festivalului, şi selecţionerul Irina Margareta Nistor.
În afară de selecţia de scurtmetraje proiectate la Cinema Studio, vizionările de seară s-au desfăşurat la Arena Verde Stop, un spaţiu scos din contextul citadin cu ajutorul partenerilor de la Asociaţia “Ivan Patzaichin - Mila 23”. Nu ştim dacă ţânţarii din arenă erau cei aduşi la borcan din Deltă, aşa cum ne-au promis organizatorii în clipurile de promovare, dar nu i-au împiedicat pe spectatori să vină la proiecţiile de seară şi să voteze.
Festivalul a început cu filmul Le Meraviglie / Minunea, scris şi regizat de Alice Rohrwacher, care a luat Grand Prix la Festivalul de la Cannes în acest an. La gala de deschidere a fost invitată Alexandra Lungu, o adolescentă care a plecat în Italia cu familia în 2006 şi are rolul principal în film.
În a doua seară au fost proiectate, pe ecranul uriaş instalat pe malul Dâmboviţei, scurtmetrajele Un duet, Kazimir şi Retur, care fac parte din Omnibusul Anonimul 10, sunt regizate de trei actori - Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu, şi produse de Saga Film în 2013. Proiectul “Actori în spatele camerei de filmat” a fost iniţiat de Miruna Berescu la a 10-a ediţie a Festivalului Anonimul. Cele trei scurtmetraje au subiecte legate de Deltă şi au fost filmate la Sfântu Gheorghe.
La Cinema Studio au fost proiectate multe scurtmetaje româneşti, de ficţiune sau animaţie, în competiţie sau în afara ei. Toate filmele, lungmetraje sau scurtmetraje, au fost votate de public. De mai mulţi ani, Festivalul Anonimul a renunţat la juriu şi acordă premiile conform votului spectatorilor.
La gala de închidere, după un mic concert de rock simfonic, susţinut de solistul trupei Urma împeună cu câţiva violonişti, s-au acordat premiile Anonimul 2014.
Filmul A Most Wanted Man / Vânătoare de spioni, cu Philip Seymore Hoffman, a fost vizionat în avanpremieră, prin amabilitatea distribuitorului Forum Film.
 

Imagine: Nicolae Cara
   


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andi vasluianu, emanuel parvu, festivalul filmului independent anonimul, irina margareta nistor, ivan patzaichin, miruna berescu, scurtmetraj romanesc

Opinii: