Sergiu Nicolaescu nu face un film dacă n-are un motiv serios. După toate probabilitățile, a făcut
Orient Express pentru că voia ca lumea din jurul lui să-i spună „prințe”.
Cuiva care privește de departe - de pe altă planetă - ar putea să i se pară că Sergiu Nicolaescu, celebru în toata galaxia pentru filmele lui virile, a făcut acum un film tandru, plin de roluri feminine ofertante. În realitate, toată tandrețea are un singur beneficiar - un prinț numit Morudzi - iar personajelor feminine li se oferă doar două opțiuni: să-l iubească pe Morudzi sau să-l iubească pe Morudzi până la moarte. la ghiciți cine-l joacă pe Morudzi. Adevărul e că Nicolaescu e generos: el împarte rolul - și haremul - cu Dan Bittman. Din perspectiva părții feminine a distribuției, aranjamentul funcționează cam așa: cu cât stau mai departe de prinț, cu atât mai mari sunt șansele lor de a termina filmul cu demnitatea intactă. De exemplu, Diana Dumbravă rămâne la marginea acțiunii și e OK. Dimpotrivă, Maia Morgenstern îl asalteaza pe prinț și punctul culminant al asediului arată ca o adaptare liberă, nicolaesciană, după
Romancing the Stone: idilă pentru un bolovan.
Și nu ea e cea mai îndrăgostită: blestemul ăsta cade pe capul bietei Imola Kezdi. loana Moldovan are o cută interesantă în colțul gurii, ca Jane Fonda, dar e pusă să stea țeapănă într-o rochie albă, cu flori în mână. Și nu e singura mireasa moarta: împarte această cinste (la fel de dubioasă ca originalitatea metaforei) cu Imola Kezdi. Câteodată, filmul își amintește vag că acest prinț ruinat, care se amuză sucind mințile unor provinciali impresionabili, e un personaj destul de jalnic. Dar, una peste alta,
Orient Express se topește după rafinamentul eroului său. Pare fantezia unei şcolarițe snoabe despre viața unui om de lume.
