REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Falsa tentaţie a înnobilării


     La un moment dat, pe parcursul vizionării, am crezut că filmul va lua o turnură neobişnuită; tentaţiile incestuoase ale colecţionarului de ceasornice puteau să devină premise pentru analiza filmică amănunţită a unui context patologic. Dar poate atunci, Fantomele se grăbesc n-ar mai fi fost un film poliţist... În orice caz, cert este că regizorul a ratat şi această şansă, pierzându-se între gesturi echivoce. În schimb, a dat o importanţă teribilă aşa-zisului „caz filozofic” al spaimei de timp, încercând să sugereze angoase şi o problematică existenţială în conjuncturi derizorii. Intenţia vădită a fost de a înnobila filmul, dar tot atât de evident este că nu în acest fel trebuia ridicată stacheta filmului poliţist românesc.
     Domeniul în care mai trebuia lucrat, în primul rând, era al stringenţei acţiunii (sub raport logic) şi al spectaculozităţii ei. Căci, chiar dacă am trece, cu destule eforturi, peste unele obiecţii formulate de G. Dimisianu, tot n-am putea înţelege — în ruptul capului — un amănunt esenţial (de fapt, „motivul” întregului film): de ce era nevoie de crima din casa doctorului Andrei?
     Cât despre spectaculozitate, aceasta pare a fi o „terra incognita” pentru creatorii noştri de filme poliţiste. Toate sunt cerebrale, preocupate de deducţii complicate, mai mult sau mai puţin transparente, însă... lumea se duce să-l vadă pe Stanislas. Filmul nu trebuie să neglijeze acel gust pentru disputa aventuroasă şi temerară, pentru abilitatea, forţa sau viteza reacţiilor, acel gust atât de propriu în fond nu numai publicului, dar şi eroului contemporan. În această privinţă, singura urmărire a filmului sau „ciocnirea” din final sunt probe insuficiente.
 
(Cinema nr. 11, noiembrie 1966)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cristu polucsis, cronica de film, dinu kivu, fantomele se grabesc film

Opinii: