„Fals tratat de mântuire a sufletului”, în cinematografe din 21 septembrie
Fals tratat de mântuire a sufletului, cel mai recent lungmetraj regizat de Nicolae Mărgineanu, intră în cinematografe din 21 septembrie 2018.
Filmul spune povestea lui Toma, un inspector la CNSAS. Aproape toată învățătura pe care o transmite Toma celui mai tânăr „ucenic” al sau este una a răzbunării și amenințărilor, sperând să facă din acest tânăr un „Vânător de securiști”. Dar Radu, care nu a trăit pe vremea comunismului, îl pune la îndoială ori de câte ori are ocazia. Este momentul în care echipa Radu-Toma ia contact cu un dosar care pare să aducă în prim-plan nu numai colaborarea cu Securitatea a unei fețe bisericești – părintele Iustin –, ci chiar un act criminal. În 1988, un tânăr student trecut la monahism a comis un act de suicid. Toma este convins că bătrânul călugăr este implicat în sinuciderea novicelui. Cei doi urcă la chilia părintelui Iustin, într-o peșteră aflată pe un vârf de munte. La finalul acestei confruntări de convingeri și energii umane, niciunul dintre cei implicați nu va mai fi la fel ca înainte.
Din distribuție fac parte actorii: Ioan Andrei Ionescu, Bogdan Nechifor, Remus Mărgineanu, Maria Ploae, Valentin Uritescu, Cornelia Bloos, Alexandru Georgescu, Mioara Ifrim.
Detalii: Fals tratat de mântuire a sufletului FB