REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Expoziții de bandă desenată la Anim’est 2017


     A douăsprezecea ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est: The Comics Edition a pregătit o serie de expoziții de bandă desenată ale unor artiști internaționali și locali consacrați din industrie. Acestea vin să completeze o agendă generoasă de proiecții, evenimente și ateliere dedicate benzilor desenate, una dintre cele mai semnificative și constante surse de inspirație pentru filmul de animație. 
     La Apollo111, până pe 8 octombrie, invitatul special al ediției Anim’est de anul acesta, canadianul Dave Cooper, unul dintre cei mai apreciați artiști internaționali creatori de benzi desenate, expune lucrările care au servit drept inspirație sau chiar au fost folosite în realizarea scurtmetrajului său de animație Absența lui Eddy Table.  
     În timpul festivalului, până vineri, 6 octombrie, Alexandru Ciubotariu, cunoscut sub pseudonimul Pisica Pătrată, va acoperi cu graffiti întreaga clădire a Centrului Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic, de pe strada Tudor Arghezi 3b. Alexandru este unul dintre cei mai apreciați street artists din România, cunoscut și pentru benzile desenate, ilustrațiile, picturile, jucăriile urbane și animațiile sale. Este și fondatorul Muzeului Benzii desenate din București și coordonatorul unui volum despre istoria benzii desenate românești. Centrul CINETic găzduiește și o expoziție a lucrărilor sale, care poate fi văzută pe toată perioada festivalului.
De asemenea, Alexandru Ciubotariu este și curatorul expoziției BD ROMÂNESC - Intersecţie între banda desenată şi animaţia românească, ce reunește lucrările a peste 30 de artiști locali. Expoziția poate fi văzută pe toată perioada festivalului, iar vernisajul ei are loc vineri, 6 octombrie, de la ora 20.00.
     Carol53 găzduiește, de asemenea, o expoziție din cadrul Anim’est, destinată exclusiv publicului peste 18 ani: e vorba despre Le Dernier Cri – the dark side of comics, o editură asociativă din Marseille, situată la antipozii naraţiunii şi ai ilustraţiei convenţionale. Vernisajul expoziției are loc vineri, 6 octombrie, de la ora 22:00, însă ea poate fi deja vizitată.
     Toate expozițiile din cadrul Anim’est vor fi deschise publicului de asemenea vineri, în cadrul Nopții Galeriilor, până la ora 02.00.
     Cea de-a douăsprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est are loc în perioada 29 septembrie - 8 octombrie 2017 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Expirat, Apollo111 și Carol 53. Programul complet este disponibil pe site-ul festivalului. 
(03.10.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: animest 2017, comics edition, dave cooper, expozitie benzi desenate

Opinii: