REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Eveniment “Ştefan Mihăilescu Brăila – 90” la Teatrul Odeon



     Actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila ar fi împlinit, pe 3 februarie, 90 de ani. Cariera lui teatrală se leagă de Teatrul Odeon, fost Giuleşti, unde acum se află un bust realizat de sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu, care este şi autorul bustului Gheorghe Dinică din faţa Teatrului de Comedie.
Dezvelirea sculpturii s-a făcut în cadrul unui eveniment iniţiat de Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon. În galeria de la Sala Studio a teatrului au venit mulţi actori şi regizori care au lucrat cu Ştefan Mihăilescu Brăila, printre care Mircea Mureşan, Rodica Mureşan şi Dan Puican. A fost prezentă şi Irina Cajal, subsecretar de stat la Ministerul Culturii.
În sala decorată cu afişe şi poze din spectacolele teatrului, a fost prezentată şi “O carte atipică despre un actor atipic - Ştefan Mihăilescu Brăila” (Editura Oscar Print, 2010), o serie de interviuri realizate de Rodica Mandache cu oameni care au lucrat cu actorul. Actriţa ne-a povestit ce sfaturi a primit în tinereţe de la maestrul Brăila.
Criticul de teatru Ion Cazaban, care a activat la secretariatul literar al teatrului, a vorbit despre amintirile lui legate de Mihăilescu-Brăila, iar criticul de film Călin Stănculescu a făcut un succint portret cinematografic al actorului. 
A fost proiectat un film-portret realizat cu materiale de arhivă de către Casa de Producţie a Televiziunii Române.
Actriţa Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, a spus că acest bust este primul dintr-o serie de sculpturi, dedicată actorilor celebri ai teatrului.
Imagine: Dan Ţuculescu

 

Cuvinte cheie: bust stefan mihailescu-braila, calin stanculescu, dorina lazar, dragos catalin munteanu, film romanesc, rodica mandache, stefan mihailescu-braila, teatrul odeon

Opinii: