REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Eroii rămân tineri


     Ar fi avut astăzi 48-49 de ani... Ar fi fost soți și părinți, ar fi fost constructori, medici, dascăli, oțelari sau, poate, poeți....
     Eroii de la Păuliș au însă tot 18-20 de ani, ca în fotografiile decolorate din cimitirul ordonat și modest al elevilor școlii de subofițeri din Radna, căzuți pe câmpul de luptă în august–septembrie 1944.
     Am vizitat locurile acestea cu două luni în urmă, aflându-mă în prospecții cu viitorii realizatori ai filmului Pe aici nu se trece, regizorul lon Doru Năstase (căruia Casa de filme 5 îi urează succes la primul său film de lung-metraj), scenograful Guță Știrbu, operatorii de imagine Aurel Kostrakievici și luliu Druckmann. Și am luat ca punct afectiv de pornire pentru film momentul de reculegere și de pioasă recunoștință închinat celor care au rămas pentru totdeauna tineri.
     În scenariu — poate cel mai inspirat și mai profund scris până acum de Titus Popovici — ei au devenit personaje de film, închizând în desenul viguros și totuși delicat al caracterelor trăsături esențiale, coordonate ideale, purtând în gând și exprimând în cuvinte un crez, simbolizând acea permanență a structurii spirituale românești, rar întâlnita putere de dăruire și sacrificiu până la ultima suflare, pentru apărarea gliei strămoșești. Filmul va aduce astfel, sperăm, tuturor aminte că oriunde și ori de câte ori a fost nevoie, de-a lungul dramaticei și spectaculoasei noastre istorii, s-a spus într-un fel sau într-altul: «pe aici nu se trece». Și nu s-a trecut nici la Rovine, nici la Podul Înalt nici la Călugăreni, nici la Mărășești.... nici la Păuliș!
     Și dacă va fi nevoie fiecare generație, de azi, de mâine și dintotdeauna, pentru acest pământ, va ști să spună în momente de cumpănă, cu prețul vieții: «Pe aici nu se trece!»
 
(Cinema nr. 8, august 1974)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: doru nastase, lidia popita, pe aici nu se trece film, pe platouri

Opinii: