Câinele japonez, propunerea României la Oscar pentru cel mai bun străin, este în programul HBO din octombrie, alături de Căpitanul Phillips.
Mai multe filme româneşti, care au avut premiera în lunile trecute, rămân în grila din această lună. Câinele japonez, (8,9,18,30,31 oct.) regizat de Tudor Cristian Jurgiu, este unul dintre ele. În rolul principal este Victor Rebengiuc, iar fiul lui este interpretat de Şerban Pavlu, care a terminat filmările pentru Umbre, un serial original HBO, cu premiera în iarna 2014.
Tot în octombrie putem să revedem Closer to the Moon, (7,8,12,13,25 oct.) scris şi regizat de Nae Caranfil, Domnişoara Christina, (8,28 oct.) regizat de Alexandru Maftei, şi Love Building, (11,23,24,28 oct.) regizat de Iulia Rugină.
În 23 octombrie avem premiera românească Birdman / Omul Pasăre, un documentar realizat în 2014 de Alexandru Mavrodineanu şi Mihai Grecea, o producţie Alma Film şi HBO România.
Birdman este “Mami” Mihăiţă Nicolae, 78 de ani, care doreşte să câştige pentru a zecea oară campionatul naţional de planorism. Indiferent dacă va câştiga sau nu, participarea lui marchează un record pentru aviaţie. Nicolae “Mami” Mihaiţă este o legendă printre aviatorii români. La vârsta de 78 de ani, el este cel mai în vârstă pilot român care încă zboară.
Un alt documentar din octombrie este Gone Wild (2012), (18,23 oct.) realizat de Dan Curean, despre hergheliile de cai sălbatici din Delta Dunării. Filmul ne conduce prin canalele labirintice ale Deltei Dunării, acolo unde caii sălbatici aleargă liberi. Dificultăţile cu care se confruntă aceştia sunt văzute prin ochii unui băiat care are o puternică legătură cu animalele.
Aşa cum ne-a obişnuit, HBO promovează scurtmetrajele româneşti. Rămân în program 12 Minute (2013), regizat de Nicolae Constantin Tănase, Bad Penny (2013), regizat de Andrei Creţulescu, cu Dorian Boguţă, Şerban Pavlu şi Andi Vasluianu, The Walk / Plimbare (2013), regizat de Mihaela Popescu, cu Valeria Seciu şi Sergiu Costache.
Cuvinte cheie: alexandru mavrodineanu, alma film, birdman, filme romanesti la hbo, gone wild, mihai grecea, productii hbo, program hbo octombrie