— Câte două filme pe an nu mi se pare puţin. Revista «Cinema» s-a ocupat însă puţin de mine.
— Colaboraţi cu regizori interesanţi. Aţi terminat nu demult un film cu Staudte.
— Filmul nu era grozav:
Lupul de mare după London. Regizorul da, e o personalitate. Dealtminteri am avut norocul să debutez în film sub bagheta unei alte personalităţi internaţionale:
Liviu Ciulei. Cu
Pădurea... am descoperit dintr-o dată cinematograful interiorizat, firescul construit cu migală şi nu jocul de-a firescul, ca pe scenă. De atunci am început să mă consider un foarte bun actor de film. Teatrul a trecut pe planul doi. La vârsta mea, cred că nu mai am nevoie să joc teatru ca să mă antrenez pentru film. Mi-ar fi suficiente două-trei roluri cinematografice pe an, şi în restul timpului să mă pot pregăti temeinic pentru cariera de actor de film: să călăresc, să înot, să-mi menţin forma. Actorul modern de film trebuie să fie un cascador. Pentru asta avem nevoie de o pregătire specială care nu se poate obţine decât pe platou. Mi se pare absolut necesar ca în perspectiva celor 25 de filme pe an să dispunem cam de tot atâţi actori specializaţi într-un climat cinematografic — un studio de creaţie. Ne-ar costa mai puţini bani şi energie să închiriem noi teatrelor actori, decât vice-versa. Se discută cam mult, în ultima vreme, despre rentabilitatea studiourilor noastre. Socotesc un pericol artistic imens şi un câştig material discutabil acest mod de a comercializa Buftea, de a închiria regizori şi actori străini, care nu dau cine ştie ce rezultate. Dacă ne-am concentra toate forţele tehnice şi artistice spre realizarea cât mai multor filme româneşti bune, mari, am aduce ţării mai mult prestigiu şi mai mult câştig decât aceste coproducţii minore, prestări de serviciu, închirieri.
— Şi totuşi aţi acceptat şi dumneavoastră Serbările galante, Lupul singuratic...
— În situaţia dată, n-aveam de ales. Aştept însă cu nerăbdare scenariile care să-mi asigure, la mine acasă, rolurile visate. De pildă, scenariul tânărului scriitor Radu Alexandru, care e după părerea mea cel mai bun scenariu la ora actuală. Există scris pentru mine un rol care mă pasionează.
— Şi «Echinox»?
— Omescu a conceput rolul principal pentru mine; cu lacob colaborez minunat. Are o intuiţie a notei false, uluitoare. Cu el nu poţi trişa. Judecătorul din «Echinox» — iată în sfârşit, un personaj contemporan interesant, complex, adevărat.
