​Ei sunt sarea și piperul poveștii!

     Interpreți și roluri
     M-am întrebat acum ca şi altă­dată, în faţa acestei actriţe pe nume Rodica Negrea, care spulberă, cu făptura ei puţină, atâtea dintre pre­judecăţile încă „în vigoare” cu pri­vire la zestrea vedetei cinema­tografice: care ar putea fi celălalt nume dat farmecului ei? I-am zis cândva „cuminţenia pământului”, pentru aerul de înţelepciune, dar este doar o metaforă. Nici mai puţin, dar nici mai mult. Poate absenţa alintării, a celei mai slabe urme de răsfăţ să fie o explicaţie? Şi dincolo de ele? Având de data aceasta un mai bogat spaţiu de desfăşurare, actriţa ne poate spune mai multe des­pre ea în Mult mai de preț e iubirea; cred, acum, că fermecătoare este, în primul rând, ordinea normalului pe care o stabileşte personajul ei, fata aceasta care — la începutul filmului — se plimbă pe o bicicletă, în apa­renţă fără ţintă, uşor descumpănită, în fapt uneltind să-şi mascheze răgazul de gândire pe care şi-I acordă. Nuanţele acestei ordini a normalului sunt atât de categoric enunţate, începând cu cele mai mo­deste obiecte înconjurătoare, încât orice mirare (nu numai orice re­plică) este interzisă: când îi aduce la cunoştinţă colocatarului său că a cumpărat, spre binele amândurora, „o bibliotecă Brânduşa” și fotolii „Diana”, eşti gata să crezi că, pentru nimic în lume, biblioteca aceea nu s-ar putea numi „Diana” şi fotoliiIe „Brânduşa". Cu o asemenea imagine a limpezimii lucrurilor se înţelege că nu-i este foarte greu nici să-i spună băiatului fără ocolişuri de ce-a pără­sit cursurile („nu mai puteam, toate fetele sunt îndrăgostite de tine” şi nu despre orgoliu este vorba aici, ci despre imposibilitatea descoperirii pe cont propriu), nici să o asculte, cu compasiune, pe mult mai debu­solata sa mamă sau să-şi reţină zâm­betul în faţa spectacolului cusut cu aţă albă al vizitatoarei escroace. Eroina pare să aibă şi timp berechet şi un soi de răbdare, nu pentru că nu ar avea ce face ci pentru că, pur şi simplu, ştie mai mult decât alţii, să-şi facă rezerve. Este, şi aceasta, un soi de sfidare candidă, un terorism fără de voie al farmecului. Printre altele, ele au şi darul de-a aduce o undă de duioşie comicului stârnit de bine în­treţinuta seriozitate a partenerului. Actor a cărui inteligenţă nu am descoperit-o de ieri, de azi, Dinu Manolache se comportă, aici, ca un instrumentist ce cunoaşte intrarea celuilalt şi o pregăteşte cu discreţie: abia aştepţi să rostească încă un ,,hai, că sunt grăbit” atât pentru plă­cerea zicerii în sine, cât şi pentru a savura seninătatea de nedizolvat a fetei. Probabil că relaţiile de pe ecran ale celor doi ar avea mai pu­ţină sare și piper dacă el nu s-ar în­drepta atât de voios către supunere, iar „Ea” nu ar consimţi atât de gra­ţios să-I domine.