REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ei despre ei – Lucian Pintilie


     De aproape o săptămână îl caut pe Pintilie să-l întreb politicos şi sincer ce ar prefera să fie spus despre el, ca să-mi dau seama de fapt că sunt inutile efortul şi bunăvoinţa mea, pentru că Pintilie, aşa cum îl ştiu eu bine, de nouă ani încoace — nu se prea sinchiseşte de ce se spune pe socoteala lui.
     Despre Duminică la ora 6 s-a scris la vremea aceea şi bine şi rău. Destul. Despre noul film pe care-I pregăteşte, e prematur. lar despre «Livadă» nu e locul N-ar mai rămâne decât «Regizorul». Un fel de portret−fişă. Numai că din păcate eu nu l-am întrebat niciodată care este floarea lui preferată, ce I-a determinat să aleagă această meserie, de ce poartă barbă, sau ce părere are despre teatrul absurd.
     Pintilie este...
     Nu. Mă împotmolesc. Nu se poate scrie despre Pintilie. Se poate vorbi. Ore în şir. Studenţilor de la Institut, mătuşilor scandalizate, ziariştilor străini, prietenilor circumspecţi. Cum lucrează. Cât lucrează. De ce lucrează. Ce pare să-I frământe şi în ce măsură. Pintilie — aşa cum începe a fi şi Andrei Şerban — rămâne un veşnic subiect de discordie. Pintilie incită. Trebuie să-I aperi când e negat şi să-I înjuri, desfiinţându-I calm, când e privit cu adoraţie bleagă. Dar e banal şi absurd într-o revistă de cinema, să spui despre Pintilie... că e TALENTAT... «Doamne!!!» — s-ar zice cu mirarea savurosului Catindat din «D-ale carnavalului» că e... DEŞTEPT... — la fel, sau că are ochi albaştri... — mai degrabă.
     Mă rog, aş putea începe de aici. De la ochii lui de un albastru perlat, de la mâinile ciudate. Subţiri, pistruiate, cu degetele veşnic deschise curios, într-un gest statornic de explicaţie minuţioasă şi candidă. De la aerul lui alert. De la fantastica lui putere de muncă. Miracolul rămâne. Dincolo şi peste toate fleacurile. Se dezvăluie treptat în timpul lucrului — de la probele actorilor până la mixaj. Spontan, în certuri cumplite, când nu admite să fie contrazis. Oribil, când te face de două parale, şi are dreptate.
     E pisălog, răutăcios, enervant de perseverent şi de serios, intolerant. Pintilie nu te lasă să greşeşti. Intuieşte oboseala şi o atacă. Nu se teme de experienţe şi prejudecăţi. Nu are idei preconcepute şi mai ales nu delirează în cafenele despre fenomenul de cultură teatrală. lar pentru a-şi comunica convingerile, scrie. Înflăcărat şi prompt, aşa cum vorbeşte. Recitiţi articolul acela dintr-o «Flacără» de la sfârşitul lunii mai, în care analiza un foarte discutat spectacol al unui viitor confrate.
     Articolul acela îl recomandă. Şi altele la fel. Despre personalitatea actorului, despre filmul de actualitate, despre Veneţia şi Roma...
     Ce fac eu acum, este absolut inutil şi neinteresant, pentru că niciodată consumul critic al personalităţii şi operei nu poate aduce şi folosi mai mult ca personalitatea şi opera însăşi.
 
(Cinema nr. 7, iulie 1968)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: irina petrescu, lucian pintilie, portret, regizor, regizori romani

Opinii: