D.R. Popescu este de multă vreme un nume de referinţă şi prestigiu în cinematografia românească; scenariile sale moderne şi „filmice”, diverse ca gen şi ancorate în contemporaneitate, au oferit multor regizori şi actori şansa de-a se afirma şi a cuceri opţiunile unui public exigent şi apt să recepţioneze creaţia originală. Dacă nu mă înşală memoria, acum 15−16 ani, primul său film (
Un surâs în plină vară, regizat de
Geo Saizescu, în rolurile principale cu Florina Luican şi
Sebastian Papaiani) era laureat în festivalul de la Mamaia. În august, anul acesta, ultimul său film (proiectat la Cluj−Napoca),
Mireasa din tren (în regia lui
Lucian Bratu, cu Aurora Leonte şi
Gheorghe Visu) a cucerit Marele Premiu la festivalul din Costineşti. Două noi pelicule, realizate după scenarii semnate D.R. Popescu, au fost prezentate în premieră:
Zbor planat şi
Duios Anastasia trecea. Cum voiam doar să subliniez prodigioasa activitate a scriitorului clujean pe tărâmul celei de-a şaptea arte, fără a întregi o fişă filmogralică, mă opresc la acest fascinant şi inteligent
Duios Anastasia trecea, cu subiect cunoscut multora din nuvela omonimă. Acţiunea filmului este plasată într-un sat dunărean de la graniţa româno−iugoslavă. În timpul războiului, partizani români şi sârbi provocau pierderi şi nelinişti în rândurile armatei germane. Un partizan sârb va fi împuşcat şi lăsat „în văzul satului”, pentru a servi drept avertisment populaţiei, dar şi sub interdicţia de a fi îngropat, decât cu preţul vieţii. Tânăra dăscăliţă, Anastasia, îşi propune să-l îngroape; nimic nu o poate opri, dar va fi ucisă de uneltele primarului. Celor supăraţi că le-am dezvelit trama filmului, le voi spune să se încreadă în D.R. Popescu şi în regizorul
Alexandru Tatos. Fin observator al naturii umane, cunoscător al resorturilor care declanşează curajul şi solidaritatea omului, sacrificiul imaculat şi umanismul său ori spaima şi teroarea, D.R. Popescu recrează mitul Antigonei. Anastasia, asemenea Antigonei, care l-a înmormântat pe fratele ei Polinice, acţionează împotriva legilor războiului, împotriva morţii degradante, a intimidării şi ameninţării. Ea nu înfruntă destinul, ci erorile unui destin care pune oamenii sub incidenţa unor forţe iraţionale, agresive, brutale; ea nu-şi va pune capăt zilelor, ci va fi ucisă de forţele răului. Mesajul creatorului mi se pare foarte clar: în epoci tragice oamenii se comportă arhetipal, după modele ivite în timpuri mitice, de când îşi apără demnitatea, libertatea, viaţa lăuntrică, dreptul la bine şi lumină, împotriva oricărei monstruozităţi. Alexandru Tatos preia generos tema, o dezvoltă sobru şi cu efecte elaborate minuţios, o comprimă în timp şi spaţiu până la dimensiuni aproape clasice. Pe aceeaşi motivare, gândesc eu, şi-a axat şi opţiunile pentru distribuţie; mai întâi,
Anda Onesa (Anastasia), cunoscută spectatorilor din
Vacanţă tragică, aptă pentru roluri grave, de expresie puternică şi univocă; apoi,
Amza Pellea (primarul Costaiche), Tarr László, Biró Levente, Răzvan Onesa, Daniel Petrescu ş.a. toţi colaborând la adâncirea climatului tragic, la tensiuni care implică spectatorul şi-l fac să prelungească în conştiinţă imaginile filmului. Vom adăuga că muzica lui
Lucian Meţianu, urmează tot o sintaxă tragică şi că imaginea propusă de
Florin Mihăilescu excelează în sensuri convergente, în trimiteri la asociaţii spontane, metaforice. Filmul
Duios Anastasia trecea ar merita comentarii mai ample, dar cinefilii vor şti să preţuiască şi singuri ecourile unui timp tragic şi să confere peliculei viza de intrare în fondul de aur al filmografiei româneşti.
