REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Duios Anastasia trecea (3)


     În 1976, an cinematografic tumultuos, datorat triadei Blaier, Piţa, Veroiu, printre debuturile de marcă se afla un „nou venit” din teatru: Al. Tatos. Mere roşii şi ulterior Rătăcire şi Casa dintre câmpuri sunt considerate de autor „exerciţii”. Prin ele se continuă investigaţia „în direct” a realităţii dintr-un contigent de filme „de actualitate”, fiecare cu amprenta stilistică distinctă: Reconstituirea, Drum în penumbră, Ilustrate…, Filip..., Cursa, larba verde…, Septembrie. În filmografia lui Tatos, regizor preocupat de însuşirea limbajului cinematografic, cele trei filme pregătesc „pasul” spre o nouă etapă: Duios Anastasia trecea. Şi iată, ne aflăm în faţa unei ecranizări: nuvela lui D.R.P. transformată în scenariu de către D.R.P. În mod aparent ne situăm în genul aşa−zis „de război”. Aici, războiul e fundal, iar story-ul în sine un mijloc dramaturgic, prin care se panoramează, adâncurile unei lumi de „trecere”. Portretul captează vădit atenţia regizorului, nu întâmplător aliat cu operatorul Florin Mihăilescu (definit în Filip…, Cursa…, Mere…). În travaliul său cu actorul scopul central e surprinderea firescului: profesionistul (aici: Amza Pellea) aspiră la statutul neprofesionistului. Distribuţia se constituie din „descoperiri”; interpreţii grupului lui Costaiche (actori ai teatrelor din provincie) şi oamenii „acelor locuri” (semne ale „poeticii” unui regizor ca Rossi în Eboli), Anastasia — Anda Onesa (cu o experienţă artistică minimă: Septembrie şi Vacanţă tragică), făptură de reală seducţie, comite vina de a nu trăi sentimentul tragic. Forţa de pătrundere, de transfigurare poetică şi plastică, dublată de simţul specific filmic (ritmul) al realizatorilor (se includ Andrei Both — decor şi Svetlana Şchiopu — costume) concură la crearea unui film de atmosferă. Stilul regizoral auster se recunoaşte de la început. Genericul se derulează în tăcecre. Stăruie imaginea leit−motiv: satul fără cer, mărginit de apă, unde scările caselor urcă la suprafaţa pământului. Episodul liric (cuplul) şi cel dur (ritualul domestic) nasc, prin coliziune, respiraţia filmului.
     Timpul I — pacea — se circumscrie ciclului vieţii. Este vreme de dragoste, de prigoană a semenului „sărac cu duhul”, de filosofare şi dispută în cârciuma — ascunzătoare „subterană” împotriva vicisitudinilor. Spaţiul e locul de joacă „de-a înălţarea” pe picioroange. Hora (secvenţă−pretext, singura care trădează cumva stângăcia realizatorilor, în apropierea de un subiect mai puţin familiar) se converteşte în prolog al evenimentului devansator.
     Timpul II e unul de tranziţie. Plecarea la oaste (secvenţă de mare expresivitate a „microfizionomiilor”), sărbătorirea primarului (unul din rarele momente de vârtej şi explozia coloristică), criza „halterofilului” (simptom al unei boli a puterii, aici, opresiunea armată şi efectele ei în joaca de-a războiul şi a măştilor de gaze), munca forţată şi revolta femeilor (memorabilă prin ştiinţa gradării), atacul partizanilor (singura înfruntare fizică), panorama grotescă a grupului „vasal” (secvenţă ce evocă în linii mari, filmul maghiar A cincea pecete) şi aşteptarea Anastasiei (fragmentată în scenele nocturne ale dialogului închipuit) — toate converg spre paroxism.
     Timpul III — tragedia războiului — se desfăşoară amplu în pustietate şi se confundă cu toate drumurile fetei la trupul mutilat al sârbului. Anastasia, icoană şi eroină tragică, sfidează un ordin arbitrar, pentru a împlini o lege sfântă, a pământului. Actelor sale (acoperirea mortului, vestirea clopotelor, ceremonia băii, îngroparea — momente ce articularizează stilul regizoral) li se interpun tentativele zadarnice ale celorlalţi (avertismentele lui Costaiche, cumulate în scena de pe malul apei şi boicotul grupului — moment de tensiune, „condus” cu mână forte de către regizor).
     Deznodământul realizeză un transfer in timpul mitologic, încorporând două momente „filmice” (eliberarea iluzorie şi uciderea Anastasiei) şi un „memento” de sorginte livrescă (mărturia copilului). O operă dintr-un şir de „vârfuri” ale actualei stagiuni cinematografice.
 
(Tribuna, 22 mai 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, cronica de film, d.r. popescu, duios anastasia trecea, marilena calistru

Opinii: