REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Duios Anastasia…


     Scenariul filmului Duios Anastasia trecea este realizat de D.R. Popescu după nuvela sa omonimă. Lumea proprie scriitorului este una în care realul se amestecă, într-un dozaj premeditat, cu fantasticul; trecutul este adus la nivelul prezentului după ce a fost trecut printr-o prismă din care amintirea iese potenţată fabulos; autenticul pigmentat de onirie este scontat ca fiind mai veridic. Procedeul îI regăsim şi la Marquez unde „l'inconcevable” devine, dacă acceptăm convenţia, de preferat unei realităţi saturate de „déja vu” printr-o transcriere naturalistă. În proza lui D.R. Popescu procesul se petrecea numai în planul literar, necontravenind legilor genului şi neamestecându-se într-altele; la regizorul Al. Tatos însă, realul este sugrumat de un „fantastic” necinematografic, în fond un teatralism expozitiv şi foto−exhibiţionist. Amintirea unor fapte demult petrecute şi trecute prin filtrul onirismului, devine ocazia unei etalări a grotescului; speranţa unei individualizări extreme a tipurilor eşuează astfel în transformarea presonajelor în arhetipuri: Răul, Umilul, Lingăul, Libidinosul, Poltronul ş.a.m.d., fără să se ţină seama că somnul raţiunii nu poate naşte monştri decât aşa cum i-a văzut Goya cu ochii deschişi şi lucizi. În „Duios Anastasia trecea”, D.R. Popescu a intenţionat să ridice un fapt posibil (din rezistenţa împotriva ocupanţilor nazişti) la valoarea simbolicului avertisment al lui Goya (sau Picasso, ceea ce este infinit mai greu, chiar pentru un regizor atât de stimat ca Al. Tatos şi pentru un operator ca Florin Mihăilescu a cărui excelenţă nici nu mai poate fi pusă în discuţie). Înţelegerea inversă de către regizor a procedeului folosit de scriitor îl obligă pe Al. Tatos să trimită posibilul în teritoriul nimănui, acela suprapopulat de idei fără carne reală, împinse în caricatură până la căderea în prăpastia grotescului şi a rizibilului. Ideile din lumea specifică lui D.R.P. sunt înlocuite în film de propunerea unor tipuri incredibile prin lipsa de reală individualitate (până şi îndrăgostitul — un Romeo alterat de vicisitudinile sociale şi politice locale — a devenit tipul perfect al arieratului evadat dintr-o casă de reeducare!). În acest fel, filmul s-a transformat dintr-o posibilă experimentare a unui procedeu mai puţin uzitat, într-o colecţie de amintiri personale ale regizorului şi operatorului, amintiri din care nu lipsesc (pe lângă cei numiţi mai sus, dar deturnaţi din intenţiile lor filosofice), nici Wajda, nici Fellini, nici „Mondo cane”, nici operatorii englezi, nici desuetul expresionism german. Duios Anastasia... ar fi trebuit să însemne o trecere a personajului Andei Onesa printr-o lume de coşmar, lăsând în urmă o adiere de gingăşie şi puritate. Actriţa Ie are, dar gingăşia şi puritatea sunt demonetizate la concurenţă cu ridicolul şi cu groaza de bâlci; la fel şi eforturile lui Amza Pellea care pare un instructor de meserie printre bineintenţionaţi (dar atât) artişti amatori. Din restul interpreţilor, pe aceeaşi linie merită subliniată seriozitatea lui Biró Levente în rolul doctorului a cărui interpretare se detaşează oarecum în mijlocul unui spectacol în care actorii parcă poartă măşti... Ca şi Imola Gáspar, surprinzătoare prin naturaleţe. Foarte pe scurt: un film compus din bune intenţii dar ratate până la limita riscului, aceea la care spectatorul se simte obligat să părăsească sala. Experimentul artistic în sine poate aduce filmului chiar şi câteva premii; dar nu de experienţe are nevoie cinematografia noastră. Al. Tatos este capabil de adevărate filme şi el nu trebuie să caute calea spre aplauzele unor falşi superesteţi; în cazul nostru, superestetismul este egal cu snobismul semidoct, or aceasta este apanajul altor regizori…
 
(Săptâmâna, 18 aprilie 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, cronica de film, d.r. popescu, duios anastasia trecea, radu georgescu

Opinii: