De ce nu reuşesc, decât arar, comediile rurale? Pentru că sunt considerate rurale. Adică potrivite şezătorilor ori serbărilor câmpeneşti, îngroşate, ca haz, şi rudimentare ca substanţă, cu tipologii primitive şi glume răsuflate, aşa cum mai cred unii că arată gustul sătesc între doua recolte. Întocmai ca şlagărele de odinioara cu «margarete pentru fete şi bujori pentru ficiori», uşurel adaptate la ameliorările funciare sau la mulgătoria mecanizată, dar cu aceleaşi caricaturale psihologii leat cu Peneş Curcanul. Cu foarte mici excepţii, dintre care
Toamna bobocilor, aerul modern pătrunde greu în perimetrul filmat la ţară de turismul cinematografic şi tot înaintând în ritmul ăsta, s-ar putea să treacă revoluţia agrară pe lângă Buftea, şi ea mereu ocupată cu aceleaşi anecdote de clacă, s-ar putea să n-o zărească decât după ce s-a foarte îndepărtat. De data asta însă, un condei de gazetar talentat,
Nicolae Ţic, culege semnele primăvăratecei urbanizări a unui sat cu nume istoric — Scăieni — şi le transformă într-o peripeţie semi-comică, semi-gravă — cum îi stă românului bine — deplasând accentele de pe anecdotic pe problematic-tipologic, fără sublinieri morale, dar cu un inteligent ton ironic vizavi de aranjamentele locale şi beţele în roate puse de către sufletele de hârtie, sufletelor de matadori. Întâmplător de matadoare, pentru că — nota bene — preşedintele cu ton dulce-acrişor şi delegaţie pe o lună pentru rezolvarea problemelor cooperativei e o blondină de 20 de ani, aprig îndrăgostită de cel căruia îi preia funcţia, ideile şi motoreta. Şi odată cu ele, mâna lui deprinsă cu burlăcia şi cu gustările reci.
- La ce visezi? îşi întreabă logodnica, într-o rară clipă de tandreţe, preşedintele-navetist.
- La o supă caldă, oftează melancolic îndrăgostita, copleşită de atribuţiile puse pe umerii ei firavi de către preşedintele en titre, cel care vrea să demisioneze tactic, aşa cum citise el că făcea un om de stat, ca să forţeze mâna celor ce-i respinseseră propunerile, şi să fie rechemat ca să i se accepte. Doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi răzbătătoarea logodnică e cât p-aci să-I înlăture — fără voia, numai prin zelul ei — pe tacticianul demisionat. Amuzantă situaţie tratată în termeni de umor normal, adică nici prea-plea nici foarte-foarte, de un regizor, Cornel Todea, ce zbârcise până acum în cinemafograt, pentru că nu găsise scenaristul de bun gust şi firesc capabil să-i asigure măsura.
Aici poate că exagerează în celălalt sens, mergând cu frâna de mână chiar când s-ar fi cerut să-şi dea drumul (în incidentele sentimentale, ba chiar şi în cele birocratic-administrative: controale financiare, campania «electorală» a celor doi concurenţi la preşedenţia colectivei milionare etc.). Accentele ironice sunt puse acolo unde trebuie: inspectorul care nu-şi mai recunoaşte rudele când e în misie şi redevine afectuos, când trebuie să-şi umple servieta-diplomat cu ouă proaspete; brigadierul — posesor de Renault care iese la câmp cu traista în băţ şi tranzistorul pe umăr şi se crede îndreptăţit să candideze, pentru că e singurul posesor de carnet din sat; colectivistul care nu iese la muncă pentru că «n-are stimulent», n-are imbold, prea s-au înmulţit conservatorii în sat şi atunci el, în semn de protest, se hotărăşte să-şi dărâme partea lui din casa conjugală, să-i lase jumătate de televizor nevestei şi să se «spulbere» din Scăieni.
Atribuirea rolurilor mai mari sau mai mici a ţinut seama de o aderenţă temperamentală la partitură:
Constantin Diplan — preşedintele cu umor diplomat, cu degajare ţeapăn;
Melania Ursu, o prim-secretară feminin-justiţiară; Dumitru Anghel, un anticonservator furios, lon Vîlcu, un aprig contra-candidat;
Horaţiu Mălăele, cam afectat pe postul lui de tată în devenire, şi un debut dovedind aplomb filmic, degajare, vioiciune: Angela loan — tânăra vicepreşedintă.
Priza sonoră directă realizată de
Andrei Papp asigură firescul intonaţiei, păstrând culoarea şi hazul unor replici. A celor cu haz şi culoare, pentru că sunt destule şi din celelalte.
Dacă firescul şi măsura devin, într-un context cinematografic, criterii de apreciere, ma întreb cum va arăta comedia care, încerând numărătoarea cu ele, se va ridica şi la o cotă artistică reală?
