REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Două voci la unison


Coloana sonoră Duios Anastasia trecea
     «Cinematograful nu reprezintă o imagine singulară, ci o combinaţie între ritm vizual şi unul sonor», avea să declare apăsat Alain Resnais după consumarea excepţionalelor sale experimente filmice numite Hiroshima, dragostea mea şi Anul trecut la Marienbad. La o concluzie similară ajunsese cu câţiva ani înainte şi Victor Iliu, căruia lucrul la Moara cu noroc îi sugerase o novatoare «fotofonogramă», gândită ca «o unitate monolitică, indestructibilă» a unui univers cinematografic complex, unde «paralelismul impresiilor vizuale şi sonore să nu fie atât de intim condiţionat încât să nu poată fi imaginată o separare.»
     Furaţi de seducţiile imaginilor în mişcare, uităm adeseori de adevărul devenit cvasi axiomatic. Printre alte merite de necontestat, Duios Anastasia trecea îl are şi pe acela de a fi acordat acusticului o atenţie privilegiată, cu nimic mai prejos decât cea atribuită «semnificantelor optice». Farmecul discret al coloanei sonore străbate, de la prima şi până la ultima «fotofonogramă», lungmetrajul regizat de Alexandru Tatos încă din generic, zgomote şi sunete mixate ingenios (distingem, printre altele, clipocitut abia susurat al apei, mugetul vitelor, dangătut tălăngilor, cântecul cocoşilor) definesc pregnant satul ca loc de desfăşurare a dramei, pentru ca ulterior ansamblul conexiunilor auditive să se îmbogăţească cu o multitudine de efecte fonice surprinzătoare, esenţiale pentru configurarea stilistică a peliculei.
     Film de atmosferă, Duios Anastasia trecea datorează enorm intervenţiilor muzicale propriu-zise, judicios calculate, de o «plasticitate» fără cusur. Fie că este vorba de ceea ce Siegfried Kracauer numea «muzică aparţinând mediului ambiant», sesizabilă îndeobşte în crâmpeiele lăutăreşti din cârciumă, în bocetul ceremoniei mortuare şi, mai cu seamă, în secvenţa horei în care asistăm la o vizualizare a sunetului prin apariţia bruscă a tăcerii, la o transformare meşteşugită a ritmurilor auzibile într-unele imaginare, fie că este vorba de muzică electronică ce subliniază cu precădere ideea războiului sau de inflexiunile melopeice ce însoţesc, în elaborate înveşmântări orchestrale, stările psihologice ale personajelor, această sui generis «dimensiune a imaginii filmice», se impune permanent ca o componentă de bază a sintezei.
     Aflaţi la a cincea colaborare comună (după precedentele Cursa, Ediţie specială, Casa dintre câmpuri, Vis de ianuarie) cei doi principali autori ai excelentei coloane sonore din Duios Anastasia trecea, compozitorul Lucian Meţianu şi inginerul de sunet Horea Murgu se afirmă tot mai mult drept un tandem redutabil, cu un remarcabil apetit al căutărilor (şi al descoperirilor!) unor soluţii moderne de limbaj, drept o «voce» cu un timbru foarte personal, în «concertul» actual al cinematografului autohton.

 
(Cinema nr. 4, aprilie 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, cronica de film, duios anastasia trecea, olteea vasilescu

Opinii: