Din unghiul actorului
Nu îmi amintesc să fi întâlnit un personaj care să nu-mi creeze probleme. Mai mari sau mai mici, ele au existat întotdeauna. Bucuria mea, ca actor, ca și a matematicianului, este de a le rezolva. Spre deosebire de rezultatele obținute de matematician, care nu pot fi contrazise, ale mele devin propuneri cu care sunteți sau nu de acord. Dacă în teatru am posibilitatea să încerc soluții multiple și chiar să greșesc în timpul repetițiilor până la premieră, iar în seria spectacolelor ce urmează să mai corectez câte ceva, la film e cu totul altfel. Dacă în teatru am posibilitatea să văd și să simt zilnic spre ceea ce se va ajunge, la film de-abia la premieră am imaginea definitivă a ceea ce am făcut și chiar dacă satisfacția nu este totală nu se mai poate corecta nimic.
În cazul personajului interpretat în filmul
Trenul de aur, efortul meu de a-i da chip a fost cu atât mai mare cu cât mă întâlneam pentru prima oară cu un astfel de personaj. Cred că am reușit să depășesc multe din problemele pe care mi le ridică, el fiind foarte bine scris de scenaristul
Ioan Grigorescu și colaborând perfect cu regizorul polonez Bohdan Poreba care și-a închipuit acest personaj exact cum mi l-am închipuit eu. Am lucrat cu parteneri minunați și am izbutit să depășesc barierele de limbă pentru ca între noi se statornicise o relație omenească profundă și adevărată. Relație ce și-a pus nobila pecete pe tot ceea ce am făcut în acest film. Tema generoasă propusă de scenarist, aureolată de o aleasă umanitate imprimată personajelor, dăruirea deplină a întregii echipe în frunte cu regizorul au făcut ca filmul să fie o reușita a celor doua cinematografii. Asta este părerea mea și, îndrăznesc să spun, mă bucur că ea este validată și de afluența publicului în sala de cinema.
