Când esti fiul unui critic de teatru si film atât de exigent şi lipsit de menajamente, precum Ileana Lucaciu, s-ar putea să pregeţi de a intra în breasla cineaştilor. Sau să-ţi dai seama că singura scăpare din ghearele cronicarilor este profesionalismul. Dacă mai ai şi un prieten din vecini care vrea să se facă regizor îţi învingi temerile şi dai examen la Academia de teatru şi film. Este cazul lui Tudor Lucaciu care, ca şi Radu Muntean (adică vecinul în chestiune), a absolvit facultatea în 1994. Încă de pe băncile şcolii, ei au lucrat împreună şi continuă să o facă. Spre deosebire de alţi regizori care îşi lasă operatorii-fetişi să zburde şi prin alte ogrăzi, Muntean nu-i lasă lui Lucaciu timp să respire. Când nu fac film fac clipuri publicitare sau mai corect ar fi când nu fac clipuri publicitare (până acum câteva sute) cei doi fac lungmetraje pentru marele ecran (până acum trei ficţiuni – Hîrtia va fi albastră, Boogie, Marţi după Crăciun) şi pentru micul ecran (documentarul HBO – Vorbitor). Doar anul 2009 a înregistrat o deturnare de la această cursă în doi, când Tudor Lucaciu a lucrat cu Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf lungmetrajul Felicia, înainte de toate şi cu Hadrian Marcu scurtmetrajul Nea Victor.
În condiţiile astea cine ar putea să-l cunoască pe Lucaciu cel mai bine? Nimeni altul decât Radu Muntean: “Cu Tudor mă ştiu de aproape 30 de ani, ai noştri erau prieteni şi vecini. Ne-am pregătit împreună pentru facultate, am făcut primul film împreună, ne-am contrat şi am stabilit că nu vom mai lucra împreună, dar ne-am reunit imediat după facultate si de atunci lucrăm aproape numai în tandem. Sunt deja 16 ani de când facem reclame, filme de lungmetraj sau documentare. Tudor nu e neapărat cel mai comod colaborator, de multe ori mă irită când îşi susţine cu încăpăţânare felia lui de treabă pentru că simte cumva că în ceea ce fac eu, forma a rămas oarecum în urma conţinutului, dar una peste alta am ajuns să ne simţim foarte bine unul pe altul şi să avem încredere în instinctul celuilalt. Am convingerea că Tudor e nu numai unul dintre cei mai talentaţi operatori pe care-i avem, dar şi unul dintre cei mai pasionaţi oameni pe care-i cunosc.”
Talent, pasiune, exigenţă – iată câteva coordonate definitorii. Lucaciu îşi face meseria din plăcere. “Aş face filme pe orice, important e să filmez”: color sau alb/negru (“O imagine colorată poate fi făcută în alb şi negru”), pe peliculă sau pe video, pe ecran normal sau pe ecran lat. Pentru că prin imagine se poate “ajunge la creierul şi la sufletul omului care o priveşte”. Cu o condiţie: să nu filmezi de dragul imaginii. Şi aici el se întâlneşte din nou cu Radu Muntean care spune “nu sunt genul care să filmez cadre frumoase, nu e stilul meu şi n-am să fac niciodată asta”. Iată baza unei redutabile simbioze.
