REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Documentarul „Sunt însărcinată, în România”, în cinematografe din 6 decembrie


     Cinematografele din București și din țară vor găzdui proiecții ale documentarului de lung metraj Sunt însărcinată, în România, semnat de cineastul spaniol Jesus del Cerro. Spectatorii sunt invitați la o serie de proiecții speciale în București, urmate de dezbateri, alături de invitați: Alexandra Nadane (Centrul de consiliere „Sfânta Alexandra Împărăteasa”), actrița Daniela Nane. Premiera are loc pe 6 decembrie, la Cinemateca Eforie, de la orele 19.00.
     Documentarul, realizat în 2016, este o radiografie a condiției tinerei mame și a femeii, în general, în timpurile noastre. Filmul îmbină interviuri cu peste 40 de femei însărcinate, care trăiesc în România și în Spania, în diverse medii sociale, reușind să scoată la lumină o realitate cu fațete multiple, ca disfuncționalitatea sistemului de sănătate publică, discriminarea la locul de muncă, lipsa de sprijin din partea societății și a partenerului de viață. În ciuda diferențelor majore de vârstă, nivel de educație, ocupație sau statut material, gândurile și dorințele protagonistelor merg în aceeași direcție. În pofida dificultăților reale, fără excepție, mamele sunt fericite că au ales viața copilului lor.
     Sunt însărcinată, în România este produs și distribuit de Studio Indie Productions, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Detalii: facebook
(4.12.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: jesus del cerro, studio indie productions, sunt insarcinata in romania documentar

Opinii: