REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Documentarul „Maramureș – țară veche, țară nouă”, la Institutul Cultural Român


     La Institutul Cultural Român din București va avea loc vernisajul expoziției de fotografie și proiecția documentarului Maramureș – țară veche, țară nouă (regia Florin Andreescu), joi, 16 martie 2017, la ora 18:30.
     Vizionarea va fi urmată de o discuție cu realizatorii filmului și cercetărorii etnologi dr. Ana Bârcă și dr. Doina Ișfănoni.
     Maramureș – țară veche, țară nouă prezintă Maramureșul de azi, o lume în transformare, în care stilul de viață simplu și formele vechi de cultură coexistă cu modelele și obiceiurile aduse de tinerii care muncesc în străinătate și care vor să beneficieze de produsele și facilitățile societății moderne.
     Documentarul a apărut în noiembrie 2016 pe DVD, cu subtitrare în engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană. Este al treilea din seria documentarelor culturale prin care fotograful Florin Andreescu radiografiază România. Filmul România, pas cu pas, apărut în 2014 pe DVD, este o cronică cinematografică autentică a României actuale, iar La pas prin București (2015) prezintă orașul haotic, agitat și derutant.
     Florin Andreescu a fost la începutul anilor '90 inginer de sunet la Studioul Cinematografic București (Buftea), pentru ca apoi să facă parte din echipa care a înființat secția de Multimedia din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În ultimii 17 ani s-a dedicat activității editoriale, cu un interes pentru albumele fotografice cu subiecte românești.
     Detalii: www.icr.ro


Galerie Foto

Cuvinte cheie: documentare romanesti, florin andreescu, institutul cultural roman bucuresti, maramures, maramures tara veche, tara noua film

Opinii: