REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Documentarul „colectiv”, selecționat la Toronto International Film Festival (TIFF)


     colectiv,  filmul regizorului Alexander Nanau, este selectat în ediția de anul acesta a prestigiosului Toronto International Film Festival (TIFF), în secțiunea TIFF Docs. Pe 6 septembrie 2019, la Toronto, va avea loc premiera Nord Americană a filmului, care și-a început deja cariera internațională în Europa, cu premiera mondială de pe 4 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, în secțiunea „Official selection- Out of competition”.
     colectiv este un documentar observațional, care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv. Filmul urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale.
     „Rolul jurnalismului în demascarea corupției a fost rareori creionat într-un mod mai dramatic decât în filmul colectiv, unde regizorul Alexander Nanau urmărește dezvăluirile unei investigații chiar în timp ce acestea se petrec. Publicația româneasca Gazeta Sporturilor nu este un brand de renume international, însă perseverența reporterilor ei o egalează pe cea a oricăror câștigători de Pulitzer. Îi observăm cum dau cortina la o parte și deconspiră dedesubturile. O dezvăluire duce la alta, în timp ce descoperă o complexă fraudă în domeniul sănătății, care a îmbogățit moguli și politicieni și a cauzat moartea unor cetățeni nevinovați.”, a rezumatThom Powers, curatorul sectiunii TIFF DOCS, a cărui selecție este o listă de documentare ce vor avea impact la nivel internațional.
     Filmul îi are ca protagoniști pe Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele care și-au pierdut viața în urma incendiului, Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, echipa de jurnaliști de investigație de la Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu, medic la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, Mariana Oprea (Tedy), unul dintre supraviețuitorii incendiului și Vlad Voiculescu, fost Ministru al Sănătății.
     „Povestea începe în anul 2015 cu un incendiu îngrozitor în clubul de noapte bucureștean, Colectiv. În această tragedie și-au pierdut viața 27 de oameni la fața locului, alți 180 fiind răniți. Ministrul Sănătății din Româniagarantează că victimele incendiului primesc tratamente de cea mai înaltă calitate, dar, în lunile care urmează, zeci dintre rănițiîși pierd viața. Ce este în neregulă cu spitalele? Echipa de investigație a Gazetei Sporturilor, condusă de Cătălin Tolontan, sapă în jurul acestei întrebări, folosindu-se de tehnici jurnalistice tradiționale: căutarea de surse, supravegherea instituțiilor și analizarea datelor. Descoperirile lor zguduie România până la cele mai înalte poziții din lumea business-ului și ale politicii. În plus, una dintre persoanele cheie ale investigației este găsită moartă: a fost sinucidere sau crimă?”, completează Thom Powers.
     Efortul de producție a fost unul amplu, constând în 14 luni de filmare și 18 luni de montaj, implicând peste 60 de oameni din echipa extinsă, din cinci țări și nouă naționalități.
     Documentarul colectiv este produs de Alexander Nanau Production, în co-producție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania,RTS Elveția,RSI -Elvețiași YES Docu - Israel . Filmul va fi disponibil pe HBO GO și la HBO și va fi distribuit în luna noiembrie în cinematografele din țară, prin Alexander Nanau Productionși Bad Unicorn, în parteneriat cu Voodoo Films. Din echipa de producție fac parte Alexander Nanau (regizor, cameră, montaj, producător), Mihai Grecea (colaborator artistic), Antoaneta Opriș (dramaturgie), Bianca Oana (producător Alexander Nanau Production), Hanka Kastelicova (producător HBO Europe), Alina David (producător HBO România) și Bernard Michaux (producător Samsa Film)
 
(26.08.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexander nanau, alexander nanau production, colectiv documentar alexander nanau, incendiul de la club colectiv, toronto film festival 2019

Opinii: