Debutul în regie al directorului de imagine
Tudor Platon, documentarul
Casa cu păpuși/ House of Dolls, va avea premiera internațională, luna viitoare, la Sarajevo International Film Festival (14-21 august 2020).

Producția semnată de microFilm și Film Cartel a fost inclusă în competiția de documentare în cadrul celei de-a 26-a ediție a prestigiosului eveniment.
Casa cu Păpuși, o incursiune într-un univers special: vacanța anuală a unor femei de 70 de ani, va fi proiectat în avanpremieră națională în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, în secțiunea Zilele Filmului Românesc.
Evenimentul, ajuns la cea de-a XIX-a ediție, va avea loc anul acesta între 31 iulie – 9 august, la Cluj-Napoca.
Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor se izolează voluntar într- o vilă de pe Valea Oltului. Împreună, împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreține iluzia că pentru ele timpul nu a trecut și că sunt aceleași fete tinere, frumoase și îndrăgostite din urmă cu 50 de ani.
Despre debutul său în regie, Tudor Platon declară: „Mereu mi-a plăcut să-i înregistrez pe cei apropiați, în special pe cei din familie. Simt că, prin intermediul unui aparat de înregistrat imagini sau sunet, ei îmi dau voie să mă bag în sufletul lor, iar mie îmi place acolo. Bănuiesc că are de-a face cu ceva din copilărie, ceva ce mi-a rămas sau din contră, am pierdut și încerc să-l recapăt; nici eu nu știu. Din același instinct am ajuns să îmi filmez și bunica, pe Cica, împreună cu prietenele ei, în timpul vacanței lor anuale la munte.”
Filmul le are în distribuție pe Viorica Crăciun, Ileana Crăciun, Elena Laslu, Ana-Maria Bondar, Aura Chindea. Tudor Platon semnează regia, scenariul și imaginea, montajul a fost realizat de Natalia Volohova Deliu, iar de sunet s-a ocupat Ștefan Azaharioaie. Producători:
Carla Fotea,
Ada Solomon, Tudor Platon,
Alexandru Solomon.
Detalii:
TIFF