— Tematic, filmul dumneavoastră aparține acelei familii de filme politice cu sursă de inspirație în trecutul apropiat. Ca gen cinematografic îmi este greu să-I definesc. Dumneavoastră unde-I încadrați?
— Cred că împărțirea pe genuri schematizează. În mod conștient m-am ferit de asemenea încorsetare, în mod voit am folosit elemente aparținând mai multor genuri cu anumită pondere spre genul polițist. Și nu cred ca această pondere să impieteze în vreun fel asupra dramatismului situațiilor sau asupra psihologiei personajelor. Dimpotrivă.
— Fiind vorba de un film despre insurecție: care este suprafața lui de atingere cu realitatea de acum 30 de ani?
— Situația generală prezentată de filmul nostru este identică cu situația istorică din august '44. Planul «Margarethe II» de ocupare integrală a României a existat cu adevărat, preconizat de marele comandament german pentru cazurile in extremis. Unele dintre personajele filmului au și ele corespondent în realitate: Werner von Richter, chiar sub acest nume. Keil a existat și el sub alt nume, Matei Udrea, de asemenea a avut model de inspirație în viață. Am avut o documentare foarte minuțioasă, timp de trei luni înainte de începerea filmului. Am beneficiat de ajutorul unor specialiști ca istoricul Udrea, care a fost și consilier al scenariului, istoricul Ilie Petre, care ne-a pus la dispoziție informații și materiale documentare, colonelul Mîndru, care ne-a făcut chiar un plan al insurecției de la A la Z. Acești prețioși colaboratori ne-au ajutat să respectăm adevărul istoric asupra acelui moment unic și determinant pentru ceea ce suntem azi ca popor, dar și să-i înțelegem, din interior, sensul moral, să înțelegem acei oameni care au riscat tot, chiar și viața, pentru a scoate țara din «cel mai greu ceas al istoriei noastre», cum se spunea în pateticul apel lansat atunci de către Partid.
— Fiecare dintre personajele filmului este, potențial, un erou principal.
— Am dorit să fie personaje vii, cu biografii bogate, să semene a oameni și nu a eroi de film. Am dorit să fie crezuți. Și nu uitați că sunt eroii unui film despre insurecție. Tema aceasta este de o bogăție infinită și suntem departe de a o fi exploatat cum se cuvine.
— Cum considerați acest film în comparație cu ce ați realizat până acum?
— De la absolvirea institutului am dorit sa fac film de actuatitate — dar n-a fost cu putință și mi-am găsit drumul și rostul în filmele cu haiduci. Pentru evoluția mea, și chiar, a filmului românesc din timpul acela, ele au fost foarte bune și nu am nici cea mai mică intenție să mă lepăd de ele. Toate însă au fost filme de poveste, de pură invenție sau de inspirație folclorică.
Stejarul... este însă un film trăit de atâtea mii de oameni, de noi înșine chiar cei care l-am făcut. Cred că reușita lui — căci îl consider o reușită — ține de faptul că este un film de adevăr și de viață. Așa l-am gândit și așa sper să ajungă la spectatori.
