REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Despre TRUP/SUFLET, la fARAD 5


     Festivalul de film documentar fARAD revine la Cinema Arta din Arad între 3-7 octombrie cu o selecție variată și efervescentă de filme documentare premiate în marile festivaluri internaționale.
     Tema celei de-a cincea ediții este Trup/Suflet, iar selecția din acest an prilejuiește o explorare temerară a naturii caleidoscopice a erosului uman și a cotloanelor ambigue ale intimității. „fARAD 5 vorbește despre intimitate și nevoia de dragoste”, spune Mona Nicoară, directorul artistic al festivalului. „Cele 12 filme din program sunt tot atâtea meditații asupra condiției umane și examinări oneste ale diversității noastre interioare. Suprafețele noastre epidermice sunt deopotrivă zone de contact primordial și scuturi care ascund vulnerabilități și adâncimi nebănuite ale spiritului uman.      La fel se întâmplă și cu filmele: documentare aparent dedicate unor subiecte superficial scandaloase sunt structurate de fapt în jurul unor teme profunde, universale și, în realitate, familiare până la înduioșare”.
     Deschiderea fARAD e rezervată filmului românesc Nu mă atinge-mă, evenimentul incontestabil al anului, dublu recompensat la Berlin cu Ursul de Aur și Premiul pentru debut. La intersecțiaa dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, filmul regizat de Adin Pintilie este o investigare personală a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic. Filmul va fi proiectat în prezența producătorului, Bianca Oana.
     Filmul de închidere a celei de-a cincea ediții a festivalului este Dream Boat, un documentar-musical despre un vas de croazieră, care sub culorile lui pastelate ascunde o meditație despre iubire, singurătate, moarte, dar mai ales despre nevoia de libertate. Regizorul Tristan Ferland Milewski va fi unul dintre invitații speciali ai festivalului, împreună cu DJ My Name Is Claude, compozitorul coloanei sonore a filmului.
     Tradiționalul Laborator fARAD, dedicat tinerilor documentariști, completează programul de proiecții și seria de conferințe și dezbateri menite să regenereze comunitatea locală de cinefili, dar și să ofere noi oportunități de colaborare profesională. „Gândit la început ca un festival clasic de film documentar, fARAD devine tot mai mult un spațiu de profesionalizare și de sensibilizare a publicului din Arad pentru filmul de artă, dar și un loc de întâlnire, de dezbatere, de confruntare de idei despre felul în care arta reflectă aceste vremuri, tot mai provocatoare moral și existențial, pe care le trăim”, declară Corina Șuteu, președintele festivalului.
     Programul integral al festivalului va fi anunțat pe 15 septembrie.
     Detalii: www.farad.ro
(10.09.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adina pintilie, dream boat film, farad 2018, festival de film documentar arad, nu ma atinge-ma film

Opinii: