REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Desene pe asfalt – Mâzgăleli pe peliculă


     Într-un pluton de nu prea numeroşi cineaşti, care şi-au dedicat opera — mai mult sau mai puţin consecvent — universului copilăriei (Ion Popescu-Gopo, Adrian Petringenaru, Gheorghe Naghi, Savel Stiopul, Cristiana Nicolae) Elisabeta Bostan ocupă un loc aparte printr-un constant succes de public, printr-un profesionalism marcat de exigenţă şi răbdare în îndrumarea copiilor parteneri ai celor mai mari interpreţi ai filmului românesc. Dar numai cu sensibilitate şi candoare, bine îndrumate, nu se poate ajunge neapărat şi la arta autentică, ba dimpotrivă.
     Cel mai recent exemplu este Desene pe asfalt, film realizat în ambianţa Palatului pionierilor cu vreo trei ani în urmă, cu şoimi ai patriei şi purtători ai cravatelor roşii cu tricolor, vestigii vestimentare eliminate cât a fost posibil, astăzi, la montaj, pentru a respecta cât de cât pulsul actualităţii. Premiera a avut loc în contextul manifestărilor dedicate copiilor în anul 1991, manifestări, care, în ansamblu, sunt marcate de suspecte invitaţii la filantropie în lei sau în valută.
     Depăşită, spectaculos şi categoric, în formă şi fond, tema luptei pentru pace, ce formează obiectul concursului de „desene pe asfalt” devine pretextul unui „aşa-zis” poem cinematografic dedicat „viitorului fericit al generaţiei de mâine, într-o lume fără arme şi războaie” — cam aşa ar fi sunat un argument pro domo. Cu muzică de café-concert sau de circ alternată cu Mozart (poate un omagiu involuntar în anul bicentenarului) pentru a sublinia dramatismul unor imagini artificios închipuite, în decorul unui război imaginar, susţinut de planuri autentice de jurnale de epocă (nu lipsesc Hiroshima, marile refugii sau ravagiile bombardamentelor), Desene pe asfalt îşi urmează plat firavul discurs „poematic”, printre imagini saturate cantitativ de zâmbete, chicoteli sau grimase, de imagini-apel la glandele lacrimare populate, mai degrabă decât „interpretate” de micii actori ai unei pelicule, se pare, neizbutite nici în viziunea foştilor funcţionari culturali.
     Elisabata Bostan a realizat în decursul unei bogate cariere filme cu o deosebită audienţă, oferind copiilor nu numai basme cinematografice, dar şi musical-uri sau ecranizări reuşite (şi copios răsplătite la festivaluri internaţionale) după opera lui Ion Creangă sau Cezar Petrescu; este drept că apelul la scriitori clasici reprezenta o formulă mai comodă de protest împotriva absurdelor solicitări exprese ale unei propagande obişnuite să dicteze doar „oglindirea fericitei şi însoritei copilării din epoca de aur”. Desene pe asfalt rămâne însă o certă nereuşită artistică a unui cineast, care nu s-a putut despărţi uşor de teze şi teme impuse de funcţionarii unei Puteri angajate, mai degrabă, în valorificarea virtuţilor propagandistice, decât a valorilor estetice.
     Filmul Elisabetei Bostan nu arată „ce-i de făcut” în filmul pentru copii, ci mai degrabă „ce nu-i de făcut” în acest perimetru până nu demult suprasaturat de butaforie şi convenţionalism. Falsitatea problemelor propuse şi artificiozitatea realizărilor într-un univers tematic bogat în surse şi resurse drarnatice au îndepărtat deseori şi potenţialii spectatori familiarizaţi cu realităţile de mucava ale unei epoci revolute (nu peste tot). Sunt însă sigur, că şi alţi spectatori au nostalgia acestor „opere”, care mizează pe atributele emoţionate ale vârstei celor mici şi care se pot delecta şi azi cu asemenea manifestări artistice, care prevăd copilăriei rolul de paravan pentru aceleaşi finalităţi propagandistice, ca şi cele care le-au generat atâţia ani până acum.
     Falsele evidenţe, măştiIe ideologiei, cum este această „luptă pentru pace” din Desene pe asfalt devin o natură de care, cu greu, se pare, ne luăm rămas bun. Aceste false evidenţe în acelaşi timp, pot, cu uşurinţă, induce în eroare nu numai spectatorii autohtoni, ci chiar şi pe cei mai avizaţi membri ai juriilor festivalurilor internaţionale de film. Măsurarea artei cu numărul de premii sau cu numărul de spectatori rămâne încă o reminiscenţă nu doar păguboasă, dar şi molipsitoare.
     Sper, totuşi, ca viitorul film aI regizoarei Elisabeta Bostan Telefonul să nu mai fie un rebut al fostei epoci vândut cu retuşurile şi machiajul de rigoare spectatorilor de astăzi, ceva mai exigenţi şi mai lucizi.
 
(România liberă, 19 iunie 1991)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: calin stanculescu, cronica de film, desene pe asfalt film, elisabeta bostan

Opinii: