Timotei Ursu, regizorul filmului, este un proaspăt absolvent al institutului căruia i s-a încredințat un lung metraj. E interesant de analizat (cu fapte, nu cu adjective) cum s-a achitat el de această sarcină.
Prima dintre calitățile „principale” ale oricărui film este ca povestea să găsească și să zugrăvească încă una (sau mai multe) din multele trăsături ale portretului omului nou. Problemă esențială care, astăzi, le cuprinde pe toate celelalte. Este artisticește imposibil ca un film să fie artisticește de bună calitate, dacă nu conține această problemă. Și filmul lui Ursu satisface, în mai multe feluri, această obligație elementară. Filmul este realmente un film de probleme („problematic”, cum mult mai cult zic condeierii contemporani).
A doua calitate este prezența unor scene-cheie, scene fulger (de câteva zeci de secunde), dar care declanșează un potop de gânduri.
A treia calitate „principală” este existența unei păcăliri a spectatorului, urmată de o „dezînșelare” (scuzați barbarismul), care operează în mintea spectatorului un viraj de 180 de grade.
A patra calitate, tot „principală”, este puterea de a declanșa, la spectator, o poveste-bis, o continuare a celei filmate, sau o variantă plauzibilă a acesteia.
E plăcut de observat că găsim asemenea calități în filmul Decolarea. Eroul principal, un aviator proaspăt ieșit din școală și șef de promoție (interpretat de Emil Hossu) este îndrăgostit de înaripata lui meserie. Acest amor e o importantă trăsătură a omului nou. Care are și un revers: o prea mare stimă pentru realele sale calități. De unde un început de teribilism. Dar atenuat, și întrucâtva justificat, sau în tot cazul firesc. Tânărul premiant îl întâlnește pe șeful centrului de aviație (serviciul zis „utilitar”), care e om de treabă și om dintr-o bucată („sever, dar drept”, cum șablonard se zice), aviator pasionat (trebuise să renunțe de a mai zbura, din pricina unei boli de inimă). O scenă cheie ne descrie acest personaj. Este prima lui conversație cu noul stagiar (premiant, pilot talentat, repartizat pentru specializare la helicopter), care îi reamintește propria sa viață în fraze sacadate, alternând cu altele de moșneag sfătos și cuminte, îi descrie viltorul care îl așteaptă pe noul venit. Cât despre helicopter, junele nu-l va putea utiliza decât în cazuri ultra-grave și urgente.
Drama progresează. Șeful i se pare tânărului din ce în ce mai insuportabil, iar el e din ce în ce mai exasperat, din ce în ce mai dispus să răspundă cât mai agresiv și ofensator „tiranului”. Până la urmă, el face un act nebunesc. Pleacă, fără învoire, la București. Sfidare pentru pura plăcere de a sfida. Teribilism, dar și curaj, căci riscul era mare, sau mai exact: prețul foarte scump.
Călătoria lui e întreruptă de năpraznicele inundații pe care le cunoaștem. Autoritățile cer ca helicopterul (unicul helicopter de la centrul nostru) să dea ajutor. Dar pilotul este fugit. Atunci șeful, cu toată boala de inimă, va pilota personal. Și, din pricina unui infarct, va muri.
Partea interesantă, plină de tulburătoare tâlcuri, abia acum începe. Înainte de a pleca, șeful acoperise dezertarea pilotului, declarând că acesta fusese învoit de el. O conduită neașteptată, care reliefează și atitudinea celor din jur. Subalternii admiră generozitatea șefului, repetând că „șeful e pâinea lui Dumnezeu, doar că se cam supără des, da-i trece”.
Era foarte grav ca, în clipele dramatice ale inundațiilor, centrul să nu aibă pilot pentru helicopterul de urgență. Singurul mod de a spăla rușinea tuturor, era să-și înghită ofensa, și mânia, și mândria, și să mintă, spunând că el îl învoise pe pilot.
Tot așa, plin de posibilități de poveste-bis, este și finalul. Tânărul nostru s-a întors la bază. E la volanul helicopterului, gata să plece ca să dea ajutor sinistraților. I se dă ordin să decoleze. Și nu decolează. De ce? A înțepenit la volan. Sfâșiat de durere și copleșit de gânduri. Moartea șefului, a „persecutorului” și salvatorului său îi descumpănește mintea. Ce se petrece oare în capul lui? Pe care din variantele posibile de interpretare ale acestor evenimente încâlcite și dramatice, o va alege? Sau nu se va decide pentru nici una? În mintea spectatorului se naște iarăși povestea nr. 2. Amestecul de elan cuceritor și teribilism juvenil din sufletul eroului, acest amestec, după tragicele evenimente, va fi, desigur, altfel dozat. Cum?
Momente de tip „calitate principală” sunt multe, și stârnesc alte probleme, anexe și înrudite cu tema centrală. Aș vrea să descriu detaliat jocul nuanțat și emoționant al acestui tânăr, Emil Hossu, care are sigur însușiri de mare actor, precum și excelentele interpretări ale Monicăi Ghiuță, Liviu Ciulei și Emanoil Petruț. Firește, toate problemele cuprinse și suscitate de film se găsesc în scenariul lui Constantin Stoiciu, care de altfel nu are nevoie de laudele noastre. Îl felicităm totuși pentru faptul că opera lui a încăput pe mâna unui cineast iscusit.
Cusururi ? Există, ca pretutindeni, inclusiv în soare.
