Interpreți și roluri
În spațiul mai tăinuitor al scenei, un actor ca
Florin Zamfirescu poate fi, astăzi, un tragic Woyzeck, iar mâine un Rica Venturiano, dătător de spaime. În lumina mai puțin îndurătoare a filmului, care îngăduie rar, chiar foarte rar, ca actorul să-şi contrazică chipul, să se despartă de „imaginea dintâi”, libertatea de mișcare este, ca să spunem așa, „strict supravegheată”. Dar chiar şi tirania poate fi profitabilă dacă interpretul devine, cel puţin pentru un timp, mesagerul unui sentiment fundamental, dacă în locul măştilor se livrează pe el însuși, mereu pe el însuşi, cu o bucurie sau o durere în plus. În felul lor, actorii sunt oameni ai unei „eterne întoarceri” unii dintre ei sunt posesori de secrete. Tânăr încă, dar cu chipul marcat de lucrurile vieţii, Florin Zamfirescu pare destinat să traverseze ecranul după ce a lăsat în urmă experiențe cruciale. „Eu vin din copilărie ca dintr-un ţinut”, spunea cineva. Eroii săi, vin dintr-o viață mult prea grabnic transformată în trecut, dintr-o ocnă (
Năpasta), dintr-un „joc cu moartea”, dintr-o imposibilă iubire (
Pădurea nebună) de aceea drumul lor pare lung, ca cum ar fi străbătut un continent. Un astfel de actor, devenit Darie pe ecran, se poate întreba: ,,ce să facă omul cu bucuriile lui, cu tristețile lui”, atâta timp cât privirea, privirea aceea care a regăsit „pădurea nebună” făgăduiește, pentru altădată, o poveste despre prețul acelor bucurii, al acelor tristeți. Aici nu poate să uite, altădată nu vrea să uite, atunci se întoarce la
larba verde de acasă pentru a mai afla cum se ridică un acoperiş de casă țărănească, cum se coseşte un fin, cum pleacă un om. Paradoxal, actorul acesta căruia eşti îndemnat să-i scoți în drum eroi fragili, vulnerabili, poartă cu sine pe ecran, neîncovoiat, cea mai cumplită povară; povara memoriei. Dacă în preajma unor interpreți ne întrebam precum Robert Redford în
Butch Cassidy și Sundance Kid, „cine sunt băieții aceştia”, în prezenţa lui îți spui „de unde vin băieții aceştia?"
