REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„De bună voie și nesilit de nimeni” – cronică de film


     Tânăra regizoare Maria Callas-Dinescu, la primul ei film, pe o pajiște cunoscută dar plină de capcane: melodrama clasică. Ea ajunge cu bine la liman, adică la sufletul spectatorului, datorită unei senine încrederi în capacitatea emoției de a învinge prejudecata estetică. Tonul e cald și liniștit, fără tracul debutului, cu siguranța pe care i-o dă un scenariu bine povestit și o echipă de colaboratori cu grijă aleși. O melodramă calmă, în ciuda violenței sentimentelor, și mai ales a resentimentelor, sancționând eroarea dar fără ifose moralizatoare, cu o tristețe ce se convertește uneori în poezie, nu însă atunci când regizoarea filmeaza prea în prim-plan o lacrimă, ci când îi sugerează doar gustul amar, într-o inspirată metaforă muzical-literară («cântecul pădurii» poate deveni un șlagăr de succes). În genere, tot ce e discret schițat, delicat prefigurat, cum e începutul poveștii de dragoste, ne impresionează mai mult decât gesturile tot mai retorice la care autorii recurg în partea a doua a filmului (accidentul, operația, căsătoria precipitată), subliniate de zvârcolirile mării sau de accentele patetice ale orchestrei.
     Autorul scenariului, scriitorul Domokos Géza, s-a inspirat dintr-o întâmplare reală. Dar abia când o depășește, când nu i se mai supune fără condiții, reușește să ajungă la semnificații mai profunde și atinge firescul dramatic al situațiilor. Love-story-ul nostru aduce ca element nou întâmplarea într-un sol conflictual specific: această Veronă rurală românească, în care părinții învrăjbiți își hrănesc o dușmănie veche, fără motivație în noile condiții de viață. De aici un tragism aparte, o imagine de răspântie a vremii, în care prejudecațile vechi n-au murit încă, supraviețuiesc,alimentând noi și dureroase conflicte. Un cadru al filmului sintetizează simbolic drama: fata însărcinată, alungată de familie, trebăluiește fără spor în ograda viitorului socru. N-are încă un loc al ei, stă derutată între zidul casei vechi și casa nouă care abia se înalță. Cărămizile netencuite, ferestrele fără geamuri o sperie, prefigurându-i un viitor incert. De aici încolo, din păcate, limbajul cinematografic devine tot mai sărac, rezolvarea se precipită în secvențe pur informative (sosirea băiatului și oficierea pripită a căsătoriei) sau formal-emoționale (câteva chipuri din asistență lăcrimând fără convingere). Și cu câtă mișcare, viață și culoare pornise filmul, cu hârjoana exuberantă de la săniuș, unde și imaginea și montajul se întreceau să sugereze euforia, prospețimea dimineții de iarnă! Calitatea filmărilor e deosebită. Tinerii operatori Costache Dumitru-Foni și Cornel Diaconu debutează cu nerv, dar își pierd și ei ceva din suflul inițial.
     Muzica lui Laurențiu Profeta și versurile semnate de Flavia Buref reușesc să sublimeze trăiri, dar și idei într-o armonie lirică de calitate. Ne bucură mult revederea cu Ana Széles. Talentul și intuiția ei artistică impun personajului o eleganță și o grație a durerii, impresionante. E secondată de un tânăr interpret la al doilea rol al său, Romeo Pop, încă stingherit de aparat, dar capabil de un fior liric autentic.
     «Greul» interpretării îl duc trei actori maturi, personificând cu multă înțelegere, gravele neînțelegeri, prejudecăți, fatale poveri ale trecutului pe care le duc cu ei părinții copiilor. Acești trei mari actori sunt Fabian Ferenc, Emanoil Petruț și Elisabeta Jar. În roluri episodice dar subtil creionate, Rodica Mandache și George Mihăiță. Filmul Mariei Callas-Dinescu degajă o înțelegere matură.
     lată deci încă o promisiune în așteptarea marelui film de actualitate românesc.
(Cinema nr. 6, iunie 1974)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alice manoiu, cronica de film, de buna voie si nesilit de nimeni film, maria callas dinescu

Opinii: