Autor ce se vrea complet (a semnat scenariul, regia, ba a mai apărut și într-un rol episodic),
Sergiu Nicolaescu era, până mai deunăzi, recunoscut chiar și de adversarii săi drept un rneseriaș abil. Cu
Point zero ultimul să film, Sergiu Nicolaescu demonstrează cu nonșalanță că a renunțat și la acest minim atribut, propunând spectatorilor o absurdă poveste de aventuri în zilele Revoluției din decembrie. Doi agenți americani primesc misiunea de a-I salva pe Ceaușescu, de a-i recupera bijuteriile, precum și un general securist. Misiunea eșuează, dar agenții noștri se plimbă nestingheriți de la granița Ungariei până la Constanța, asistă la execuția Ceaușeștilor, participă la un recital de satiră și umor cu
Jean Constantin, se-mpușcă nu numai cu securiștii cei răi, dar și între ei. Ritmul cinematografic se traduce printr-o dezlânată acumulare de secvențe în care evoluează personaje grotești, aruncate într-o abracadabrantă narațiune, nu departe, prin „calitățile” ei, de
Vânătoarea de lilieci produs de același studio patronat de regizorul „epopeii naționale”, sau de
Templul tăcerii. Dincolo de amalgamul ficțiune-realitate, pus în slujba unei retorici ieftine, nici măcar capitolul îndrumării interpreților nu excelează. Doi actori americani, de care n-a auzit nimeni, se chinuie să-și joace rolurile de agenți infailibili, precum copiii în „hoții și vardiștii”. Cheltuind peste opt sute de milioane de lei cu acest film, Sergiu Nicolaescu a irosit aproape jumătate din subvenția alocată filmului românesc. Și, conform spuselor de la conferința de presă, nu se va opri aici, ci va filma și Marășești, pe scenariul colegului de Senat, Corneliu Vadim Tudor. Cum prima coproducție româno-americana s-a situat sub semnul unui incontestabil eșec artistic, ne întrebăm cine va mai aproba, în continuare, aruncarea pe apa sâmbetei a sutelor de milioane de lei, doar pentru ca un regizor mediocru, autoproclamat „specialist” în probleme de istorie, să-și lungească interminabila „Cântare a României”. Sau regizorii de valoare sunt pe cale de exterminare și doar senatorii cineaști mai au un cuvânt de spus într-o cinematografie falimentară.
