REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Dana Comnea în sfârşit pe platou


— Nu vă întreb de câţi ani n-aţi mai filmat. Ce sentiment încercaţi acum, sub reflectoare?
— E reconfortant. În teatru, orice gest, orice detaliu trebuie suprasolicitat, numai filmul îţi dă o senzaţie de intimitate reală. Şi am şansa să lucrez cu un regizor — Manole Marcus care, în atmosfera tehnicizată a platoului, ştie să vorbească în şoaptă, calm, limpede, creează destinderea necesară, sugestia unei libertăţi în care se poate întâmpla totul pe dinăuntru.
— Aveţi din nou un rol secundar.
— M-am obişnuit — şi m-am obişnuit şi cu personajul, mă atrage, îmi place, l-am înţeles. Este un destin dramatic, dar neexteriorizat, un destin dirijat dinafară, căruia personajul i se supune din slăbiciune. Ea, Olga — femeia sau tovarăşa «de casă» a lui Stoian — n-are niciodată un contact vital cu exteriorul, nu râde niciodată. Eu, oricum, n-o văd râzând. Emoţiile sale sunt învăluite ca într-un glob de ceaţă, în care totul devine palid. Este un rol interesant, deşi desenează o categorie umană foarte tristă: rămasă tot timpul în umbra unei personalităţi masive, cu care nu poate să comunice, indiferent câte eforturi de feminitate ar face — de cochetărie, de bucătărie... Evident, natura sa intimă nu e anulată de destinul exterior care o dirijează, dar ea nu e destul de puternică pentru a o domina.
— Visaţi un anumit rol?
— Nu un tip anume. Poate să fie şi unul malefic, şi unul cinic, şi unul foarte pur sau voluntar, de anvergură sau episodic. În orice caz, mi-ar plăcea un personaj care să aibă viaţă, substanţă, o raţiune de a exista.
 
(Cinema nr. 4, aprilie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: dana comnea, eva havas, interviu, manole marcus, pe platouri, puterea si adevarul film

Opinii: