Unul dintre cele mai vechi festivaluri de film din România, inițiat de Dan Chișu, va avea o ultimă ediție în 2020. Anul acesta, proiecțiile DaKino au avut loc la Cinema Muzeul Țăranului Român. Ca de obicei, în afara scurtmetrajelor proiectate în competiție, organizatorii au propus și vizionarea unor lungmetraje premiate, unele fără distribuție în România. Miruna Berescu, directoarea festivalului, și Mirona Radu, director artistic, au conceput un program interesant pentru cinefili. Unul dintre momente i-a fost dedicat lui Bogdan Mureșanu, membru al juriului. Au fost alese trei filme, printre care care și premiatul Cadoul de Crăciun.
Ceilalți membri ai juriului au fost producătoarea Anamaria Antoci, actrița Diana Cavallioti, Mary Kate O'Flanagan, scenaristă, consultant de scenarii și profesor de scenaristică din Irlanda, care a susținut și un masterclass, și Nuno Rodrigues, curator și programator al Festivalului de Film Curtas Vila do Conde, Portugalia. Ei au jurizat scurtmetrajele selectate de către Ionuț Mareș, Cristi Mărculescu, George Mihalcea.
O proiecție specială, la care au participat realizatoarele Mona Nicoară și Dana Bunescu, s-a organizat pentru documentarul Distanța dintre mine și mine.
Cineaștii români premiați la DaKino au fost Mihai Pîrcălabu, care a primit Premiul publicului pentru scurtmetrajul 8, iar Laura Pop a fost recompensată cu Mențiunea specială a juriului pentru animația Monstrul.