REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Dacă e Mai, e Cannes


     Festivalul de pe Croazetă bate la ușă și noi nu vom fi acolo. Adică filmele noastre nu se află în nici o secțiune, dar România are onoarea de a avea un președinte de juriu la Cinefondation și scurtmetraje în persoana lui Cristian Mungiu.
     Corul indignaților văicăreți își găsește însă justificări.
     Cum se poate? NOI care am fost prezenți încă de la prima ediție (25 septembrie-5 octombrie 1946) cu două filme: Floarea reginei de Paul Călinescu și documentarul Rapsodia rustică de Jean Mihail. NOI care am luat un „Palme d’or” în 1957 (Scurtă istorie de Ion Popescu Gopo) și încă unul tot pentru scurtmetraj în 2004 (Trafic de Cătălin Mitulescu) și mai ales cel pentru lungmetraj din 2007 (432 de Cristian Mungiu). NOI care l-am avut pe Liviu Ciulei drept cel mai bun regizor la ediția din 1965 pentru Pădurea spânzuraților. NOI care în anul următor am căpătat premiul „Opera prima” pentru Răscoala, chiar dacă în filmografia lui Mircea Mureșan era opera a doua. NOI care în 2006 am luat premiul „Camera d’or” cu A fost sau n-a fost?, iar debutantul de atunci, Corneliu Porumboiu, a revenit pe podium în 2015 când a primit premiul „Un certain talent” pentru Comoara. NOI pentru care, tot în 2006, juriul a inventat premiul “Cea mai bună actriță” la secțiunea „Un certain regard” fiind fascinat de Dortheea Petre în Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii. NOI care anul trecut am avut două filme în competiție (Bacalaureat și Sieranevada) și unul în „Un certain regard” (Câini). Noi care-l avem pe Cristian Mungiu, ale cărui lungmetraje pleacă de la fiecare ediție cu câte un trofeu. Și nu în ultimul rând, NOI care am adus Cannes-ul la București și sfidăm anglofilia generalizată, scriind mare pe afișele festivalului „Les films de Cannes à Bucarest”.
     NOI să ne împăcăm cu prognosticul lansat de unii: „lasă dragă, să mai vină și bulgarii” ?!
     Adevărul e că noi iubim Cannes-ul. Plăpânda ramură de palmier ni se pare mai puternică decât ursul berlinez și leul venețian. Iar coada anuală la Oscarul pentru film străin, alături de 200 și ceva de candidați, nu e decât un joc de societate.
     Și Cannes-ul ne iubește pe noi, mai mult decât Berlinul și infinit mai mult decât Veneția. Anul acesta n-a fost să fie. Vorba coanei Zoițica la sfârșitul “Scrisorii pierdute”: „nu-i cea din urmă Cameră”.
 
(23.04.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cannes 2017, cristian mungiu, filme romanesti la cannes, romanian movies in cannes

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu