Cartea de film în lume
Ce a însemnat arta cinematografică pentru stânga germană ? — iată întrebarea pe care o ridică ampla lucrare apăruta în R.D.G. „Film und revolutionäre Arbeitbewegung in Deutschland 1918 — 1932” (Filmul şi mișcarea muncitoreasca revoluționară din Germania.)
În zbuciumaţii ani ai luptei politice cu militarismul agresiv şi, ulterior, cu ofensiva spre putere a nazismului, stânga germană a găsit răgazul să se preocupe de fenomenul cinematografic, să-I influenţeze chiar, în bună măsură. Culegerea istoricilor berlinezi Gertrude Kuhn, Karl Tummber şi Walter Winner o dovedeşte fără tăgadă. În aproape o mie de pagini, autorii reproduc reportaje şi cronici din presa muncitorească, texte publicitare şi topuri comentate, extrase din corespondenţe personale şi circulare de partid, intervenţii în congrese, documente ale cenzurii, dosare de tribunal şi chiar note ale poliţiei în legătură cu poziţia partidelor muncitorimii germane, a forţelor culturale înaintate, a democraţiei ţării faţă de arta cinematografică, de funcţia ei socială.
Criticii cinematografici de stânga se străduiau să depăşească judecata unilaterală în aprecierea estetică a unui film. — Cronicarii ziarelor de stânga nu se mulţumeau să privească filmul exclusiv ca produs finit, ei pătrundeau activ în studiou denunţând, de pildă, faptul că onorariul lui Emil Jannigs se ridică la 600.000 de mărci dintr-un deviz ce nu depăşea un milion, în vreme ce un figurant primea doar opt mărci pe zi, criticau mutilarea în etape a scenariilor lui Bela Balasz, faptul că posturile de conducere ajunseseră în mâna unor ofiţeri deblocaţi care luau decizii incompetente etc. Răsar din nou la lumină, după decenii de uitare, texte ale unor scriitori şi teoreticieni pe deplin confirmaţi de istorie, atunci însă abia la începutul drumului, ca Heinrich Mann şi Bertold Brecht, Siegfried Krakauer, Bela Balasz şi mulţi ani. Fritz Rau, un ziarist de stânga din Stuttgart, este deferit tribunalului pentru o cronică cinematografica militantă; greviştii uzinelor metalurgice din Berlin primesc din partea Ajutorului Roşu nu numai pachete cu alimente, ci şi proiecţii cu filme, pe atunci „subversive”, astăzi intrate în fondul de aur al cinematecilor... în procesul unui tânăr muncitor acuzat că l-ar fi ultragiat pe şeful poliţiei din Berlin, este utilizat ca probă a apărării documentarul 1 Mai 1929, cu imagini ale brutalizării demonstranţilor „furate” de pe acoperişuri. „Cuceriţi filmul!” sună şi titlul unei broşuri de largă circulaţie. Originalul volum nu e numai o lectură plină de interes pentru cercetătorul preocupat de trecutul artei filmului, ci şi un adevărat spectacol captivant.
