REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cu Marga Barbu despre Aniţa…


- Consideraţi serialul Haiducii o creaţie remarcabilă a cinematografiei noastre ? 
- Fără îndoială. După câte ştiu, publi­cul nostru a primit cu foarte multă căldură şi interes aceste filme. (îmi pare rău că nu am putut veni, împreună cu colegii mei, la premiera de la Braşov a Haiducilor mai ales că am filmat des­tul de mult în împrejurimile acestui fru­mos oraş!). Asta în primul rând. În al doilea rând, trebuie să ştiţi că televiziu­nea franceză şi-a programat acest serial începând din luna august. Faptul că un film românesc este solicitat peste hotare constituie încă un certificat de calitate.
- Rolul Aniţei a însemnat pentru Dv. şi premiul ACIN pe care l-aţi obţinut nu demult... 
- Nu numai pentru interpretarea ro­lului din Haiducii, ci şi pentru cele din Facerea lumii şi din Urmărirea, deo­potrivă. Faptul acesta m-a ambiţionat ca pe viitor să apar cu lucruri foarte bune. Observi, nu am spus cu tonul : „Îmi iau angajamentul...” Realmente, un asemenea premiu te obligă; publicul aşteaptă mult mai mult. 
- Rolul Gerdei din Urmărirea n-a adus ceva deosebit ? 
- Într-un fel, da. M-a atras pentru că am ieşit din acea categorie a personaje­lor pozitive şi cumsecade, a căror am­prentă am simţit-o mult timp şi în tea­tru. 
- Trebuie atunci să înţeleg că prefe­raţi să interpretaţi aşa-zişii „eroi nega­tivi"? 
- Când vorbeam de personaje pozitive şi cumsecade, mă refeream la o anume manieră în a le concepe: cele pozitive (exclusiv) de o parte, cele negative (tot exclusiv) de altă parte. Îmi plac rolurile bune, interesante, în care să regăsesc accente adevărate de viaţă, nu conven­ţionale. Mi-e groază de convenţionalism ! 
- În cazul acesta îmi reformulez în­trebarea : nu vă displac rolurile de per­sonaje „antipatice”? 
- Mărturisesc că personajele antipa­tice — cum le spui — îmi reuşesc mai bine, la prima lectură, decât celelalte. Poate pentru că mă străduiesc mai bine să le înţeleg, poate pentru că sunt mai complexe, poate pentru că existenţa lor este mai dramaticâ şi că acolo, în sufletul lor, bănuiesc o luptă surdă între bine şi rău. Pe orice actor îl interesează acel rol care are foarte multe faţete, care îl so­licită mai mult din punct de vedere al creaţiei actoriceşti. 
- Aveţi în perspectivă un astfel de rol ? 
- Aştept August în flăcări, un film pentru televiziune, unde personajul pe care-l voi interpreta apare într-o nouă ipostază faţă de cel din Urmărirea. Vor fi secvenţe dificile, o scenă de ne­bunie mimată... Dar să nu anticipăm. Pe scenă, voi juca în „Gaiţele" şi în „Trei surori". În piesa lui Cehov voi interpre­ta rolul Nataşei. E un rol greu, de com­poziţie şi sunt puţin speriată de am­ploarea lui, deşi mi-am dorit întotdeau­na să joc într-o piesă de Cehov. 
- Aţi fost vreodată speriată pe platoul de filmare ? 
- În film se poate vorbi într-o mai mare măsură decât în teatru, de experienţă. De la Nepoţii gornistului — film în care am debutat — şi. până acum, am realizat, zic eu, un progres. Îmi amintesc că atunci, la început, eram paralizată de apropierea aparatului de filmat. Ştiu că am ratat foarte multe secvenţe din cau­za emoţiei şi a timidităţii. De aceea spun că este nevoie în film de o acumulare de experienţă, de un contact permanent cu platoul. Regizorii ar trebui să aibă mai mult în vedere această continuitate şi să se gândească la un mănunchi de actori specializaţi în film, pe care să-i folosească intens. Sunt convinsă că cine­matografia românească nu ar avea decât de câştigat. 
- Vorbeaţi despre teatru, despre film, despre specializarea actorilor şi experienţa platoului. Asta înseamnă că există pe deoparte trăire scenică şi pe de altă parte experienţă? Inseamnă că teatrul este artă şi filmul meşteşug? Creaţia actoricească nu este aceeaşi — şi pe scenă şi pe pla­tou ? 
- Diferite sunt numai condiţiile. Acea continuitate de pe scenă a trăirii, a emo­ţiei, e foarte greu s-o realizezi pe pla­tou. Acolo trăirile se fragmentează, prin trecerea bruscă de la o secvenţă la alta. În film ai nevoie de posibilităţi de adaptare mult mai mari. În sensul acesta vorbeam despre alternativa teatru-film. 
- Vorbeaţi şi despre regizori; era — scuzaţi-mi întrebarea indiscretă — un reproş la adresa cuiva ? 
- Nu. Ofeream să zicem, o soIuţie. Am lucrat foarte bine cu regizorii Dinu Co­cea, Vitanidis, Gabrea, Mihu Iulian, care mi-au stimulat de multe ori creaţia acto­ricească. 
- Aveţi vreun regret ? 
- Că nu sunt bărbat! Intotdeauna mi s-au părut mai interesante rolurile mas­culine. Un Mihai Viteazul sau Ciprian Porumbescu!... 
- În condiţiile acestea, totuşi, ce vă doriţi ? 
- Să interpretez un personaj al zilelor noastre, într-un film cu problematică actuală — bineînţeles cu condiţia ca acel personaj să fie prezentat firesc şi sin­cer. Grozav ar fi ca un astfel de perso­naj să devină tot atât de cunoscut, tot atât de iubit ca Aniţa ! 
- Iată un interviu „rotund”: am a­juns tot de unde am plecat! 
- Şi-mi mai visez o echipă perfect or­ganizată (există oare aşa ceva?) şi par­teneri dăruiţi — aşa cum de altfel am a­vut în ultimele filme. 


 
 
(Astra, iunie 1972)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: haiducii, interviu, marga barbu

Opinii: