Mi s-ar părea foarte stupid să scriu despre
Irina Petrescu în formule gen: „În trecere prin ţară, tânăra şi cunoscuta actriţă Irina Petrescu a avut amabilitatea... etc. etc..." Persoana inteligentă şi spontan agreabilă care poartă numele de mai sus se refuză formulelor „gen". Ceea ce nu schimbă cu nimic fondul problemei: Irina Petrescu este în trecere prin ţară (între două filmări la Budapesta) şi, într-adevăr, a avut amabilitatea să răspundă unor întrebări care...
― Te rog, lămureşte-mă şi lămureşte-ne: joci într-un film maghiar. Ce film? Ce joci?
― E o comedie: se cheamă Istoria prostiei mele... Nu râde, că prostia nu-i a mea... eu am un rol mic, foarte mic, nici nu ştiu dacă se poate numi episodic... Regizorul este Keleti Marton...
― Ce rol ai? Vreau să spun ce identitate are personajul dumitale?
― Se numeşte Jacqueline Noiret şi e actriţă franţuzoiacă.
― Deci, iată-te şi franţuzoiacă.
― Tout a fait.
― Și efectiv, ce ai de făcut?
― Trebuie să fiu deşteaptă, perspicace, să înţeleg ceea ce nu înţeleg alţii şi între timp mănânc, mă minunez, sunt amabilă, nu înţeleg ungureşte, o îmbrătişez pe Eva Rutkay şi-i spun „ma petite"...
― Eva Rutkay având rolul principal ?
― Da. Rolul principal masculin îl interpretează Basti Lajos de la Teatrul Naţional maghiar. Acum joacă regele Lear. Am să mă duc să-l văd când mă întorc la Budapesta...
― Cum se lucrează? Cum e atmosfera ?
― Excelentă! Echipa e foarte mică, fiecare ştie perfect ce are de făcut şi anticipeaza cu o jumătate de secundă fiecare dorinţă a regizorului sau operatorului: ceaşca de cafea pe jumatate golită, ca să fie racord cu cadrul următor, apare fără ca nimeni s-o fi cerut, dar exact când trebuia să apară la caclru, blenda pe care operatorul tocmai avea de gând s-o ceară, un amănunt în decor... Totul merge parcă de la sine. Dar dacă stai şi observi puţin din afară, îţi dai seama că de fapt e vorba de o foarte bună organizare şi de o atenţie cu totul deosebită a oamenilor faţă de desfăşurarea filmării... şi faţă de buna dispoziţie a oamenilor. În echipă, de exemplu, există cineva care se ocupă de alimentarea cu cafea... Înainte de cadru, o dată cu machieurul, apare lângă tine şi această persoană nespus de agreabilă care te întreabă: „Nu doriţi o cafea?...
― O atmosferă de „acasă"...
― Exact.
― Cum e studioul?
― Mic de tot, curat, întreţinut aşa, cu duioşie aproape, de către personalul de serviciu... E unul dintre cele patru studiouri pe care le are Hunnia-film. Are un singur etaj, cabina de machiaj aşezată la doi paşi de platou şi tot foarte aproape şi cabina de montaj... Până şi cantina este în aceeaşi clădire.
― Se lucrează probabil foarte repede în condiţiile astea.
― Se lucrează repede dar nu în grabă. Când eşti acolo nu ai timp să te gândeşti la nimic altceva decât la ceea ce faci. Simţi că nu pierzi timpul, şi e foarte reconfortant să ai senzaţia întrebuinţării timpului tău cu maximă eficienţă... In general ziua de lucru nu depăşeşte ora 5-6 după-amiază... Sâmbăta şi joia seara, echipa se întâlneşte 1a clubul cineaştilor să vadă un film american cu Marlon Brando sau cine ştie ce film de arhivă...
― După care, probabil, discuţiile se prelungesc la „ATM”-ul lor.
― Nu prea. Oamenii se duc foarte devreme acasă.
― Cum e Eva Rutkay ?
― E un om cald şi plăcut cu care te poţi înţelege perfect din priviri şi zâmbete. Ceea ce în situatia mea contează enorm. Este, cred, o foarte mare actriţă. Am văzut-o în teatru, în Anna Karenina. Era de-a dreptul magnifică. In ceea ce-l priveşte pe Basti Lajos, e un om deosebit de cult, cu mult farmec, şi căruia cred că nu numai din politeţe îi place să-mi amintească de prietenul lui Dichiseanu, pe care 1-a întâlnit la Cork şi cu care a băut un gin irlandez de care-şi mai aminteşte şi astăzi.. Ciulei este cunoscut şi iubit acolo. Se ştie ce-a mai pus in scenă sau ce film are de gând să facă.Oamenii sunt la curent cu toată activitatea lui.
― Cum se lucrează cu Keleti ?
― Perfect. Şi fără efort. Şi fără nervi.
― Şi Budapesta?
― E formidabilă de văzut mai ales la ora 6 dimineaţa şi în amurg.
― Lumina de toamnă, probabil...
― Da, şi mai ales pe Dunăre, ora aceea când încă nu s-a ridicat ceaţa şi podurile îşi pierd contururi1e în albul acela lăptos. Seara e un amurg violet şi toată Budapesta e scăldată într-o lumină de basm.
― Deci, să vizităm Budapesta toamna.
― Dacă vii în toamna asta am să te conduc în câteva locuri deosebit de frumoase.
E mai mult decât tentant dar nu cred că am să văd Budapesta în toamna asta...
