REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Cu ATV-ul pe coclauri: “Tudo” - cronică de film


     Judecând după ritmul premierelor, un lucru e sigur: Iura Luncaşu e un băiat harnic. De curând a lansat Minte-mă frumos în Centrul Vechi, apoi a revnit cu Tudo. E adevărat că are antrenamentul lucrului la seriale TV, care nu îţi permit să stai pe gânduri.
     Luncaşu nu e numai harnic, ci şi ambiţios, gata să se avânte în experienţe noi. La 16 ani a schimbat locul său natal din Republica Moldova şi perspectiva de a deveni pianist, optând pentru studiile de actorie la Iaşi şi visul de a avea o cabină în cel dintâi Teatru Naţional din România. La 22 de ani, actoria pe o scenă de provincie (respectiv Piatra Neamţ) l-a dezamăgit şi a abandonat-o pentru o carieră în televiziunile din capitală. La 40 de ani s-a aventurat să iasă (temporar) de sub umbrela generoasă a trustului PRO, care i-a asigurat statutul de „părinte al telenovelei româneşti” şi să vadă cum e să se descurce pe cont propriu. Aşa s-a născut filmul independent Tudo, care se vrea a fi mai personal şi cochetează cu formula cinematografului de artă, fără a abandona însă stereotipurile cinematografului comercial.
     Afişul ne anunţă că ar fi un thriller, deci un gen cu priză la public. Miza este găsirea unei fete crescută în sălbăticie după ce tatăl ei a fost mâncat de lupi. Uau! Un tânăr doctor se simte dator să o găsească undeva într-o pădure destul de rară. Porneşte cu ATV-ul printr-un frumos peisaj de dealuri, urmărit îndeaproape de iubita lui, care nu vede cu ochi buni această aventură. Până aici să zicem că nu e nimic rău, deşi motivaţia şi încăpăţânarea eroului e neconvingătoare. Din păcate, va rămâne aşa până la sfârşit. Între timp filmul înghesuie o serie de evenimente care ar trebui să stârnească suspansul, dar care nu sunt decât o acumulare de clişee precar rezolvate din punct de vedere regizoral. Nici zgomotele bizare din pădure care vor să sugereze prezenţa fetei sălbatice, nici fondul muzical vădit insidios, nici sperieturile iubitei nu reuşesc să ne impresioneze. Mai grav – nici apariţia sălbăticiunii învelită sumar în zdrenţe şi frunze. Aşa cum remarcă iubita eroului, urmăritorul începe să fie urmărit de o femelă în călduri, care afişează aere şi atitudini de Xena cea războinică. Doctoraşul se agită inutil, evident incomodat de solul accidentat. Chiar şi regizorul coscenarist a simţit nevoia să  pluseze cu noi ingrediente la fel de fumate: apariţia unui frate malefic însoţit de nişte prieteni pe măsură, violul iubitei etc. Sincer vorbind, povestea e penibilă.
     Îmi pare rău însă de Mihai Smarandache pe care îl apreciez de fiecare dată pe scenă şi pe care îl aşteptam să capete un rol principal în film. Doctorul din Tudo îi cam încurcă viitoarea carieră cinematografică, în loc să o laseze.
     Mi-a venit în minte un film de prin anii 50, cu Marina Vlady, în rolul unei fete din pădure, de care se îndrăgosteşte Maurice Ronet, în rolul unui inginer care încearcă să o aducă în lumea civilizată: Vrăjitoarea (La Sorcière). Un film simplu, fără mari pretenţii, făcut de un regizor obscur (André Michel), dar povestea era atât de ataşantă şi cu mult tâlc. Poate că s-ar cuveni ca regizorii de azi să se mai scociorască printre filmele de ieri sau de alaltăieri după ceva repere.
     Deşi cred că, în principiu, un film independent merită salutat pentru că teoretic este un demers născut din pasiunea unor cineaşti de a face film în ciuda greutăţilor de tot felul, mă  întreb dacă n-ar fi mai bine, atât pentru el cât şi pentru spectatori, ca Iura Luncaşu să rămână „părintele telenovelei româneşti”.

 
 
 
(23.06.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film tudo, iura luncașu, tudo film, tudo film review

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu