REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cristian Mungiu, invitat la New York Film Festival 2016


     Institutul Cultural Român din New York, alături de compania americană de distribuție IFC Films, susține prezența cunoscutului regizor Cristian Mungiu la cea de-a 54-a ediție a New York Film Festival.
     Bacalaureat (regia Cristian Mungiu), laureat cu Premiul pentru Regie, la Festivalul de Film de la Cannes (mai 2016), acordat ex-aequo regizorului român și regizorului francez Olivier Assayas (Personal Shopper), va participa la festivalul internațional de film de la New York. Proiecțiile pentru acest film la NYFF, conform site-ului oficial, vor fi în datele de 11 și 12 octombrie 2016. În cadrul acestui festival, după fiecare vizionare a filmului său, Cristian Mungiu va susține două sesiuni de Q&A.
     Festivalul are loc în perioada 30 septembrie – 16 octombrie 2016, la Lincoln Center, și este organizat de către The Film Society of Lincoln Center.
     Filmul este distribuit în SUA de compania americană IFC Films.
     Detalii: Filmlinc.org
(10.10.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bacalaureat film, cristian mungiu, graduation film, institutul cultural roman new york, new york film festival 2016

Opinii: