REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Corina Șuteu, distinsă de Franța cu Ordinul de Ofițer al Artelor și Literelor


     Ambasadoarea Franței în România, Michele Ramis, în discursul de acordare a Ordinului de Ofițer al Artelor și Literelor din partea Ministerului Culturii Francez, a subliniat meritele extraordinare ale Corinei Șuteu în domeniul culturii și al cooperării cu Franța în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc pe 20 decembrie 2017 la Ambasada Franței din București.
     „Ceea ce marcăm în această seară prin distincția care vă este acordată este expresia unei adevărate recunoașteri a ansamblului parcursului dumneavoastră, atât de apropiat Franței, dintotdeauna. Dorim să subliniem mai ales rolul determinant pe care l-ați avut în schimburile artistice și intelectuale dintre Franța și România. V-ați folosit, pentru aceasta, de o foarte detaliată și fină cunoaștere a politicilor culturale franceze, cărora le-ați dat o interpretare remarcabilă în politicile culturale din România. Prin aceasta, ca și prin alte acțiuni întreprinse în domeniile creative, sunteți un model demn de urmat,” a spus doamna Michele Ramis în discursul de motivare a titlului conferit Corinei Șuteu.
     Ambasadoarea Franței a mai amintit eforturile fostei Ministre a Culturii de racordare a Legii Cinematografiei la standardele internaționale, înscrierea dosarului Roșia Montană la UNESCO și demersurile pentru protejarea patrimoniului cultural românesc.
     În luarea sa de cuvânt, Corina Șuteu a mulțumit pentru marea onoare venită din partea Franței, unde a învățat pentru prima oară ce înseamnă democrația și a devenit cu adevărat un cetățean european. „Artele ocupă, din păcate, un loc tot mai marginal în politicile guvernamentale, în ciuda aportului lor crucial la bunăstarea spirituală a indivizilor de orice origine socială sau etnică,” a afirmat ea. Corina Șuteu a deplâns contextul politic, social și cultural al României din ziua de azi, dar a încheiat pe un ton deschis, citând un proverb din romanul „En attendant le vote des betes sauvages” al scriitorului francez de origine africană Ahmadou Kouruma: „N’importe combien la nuit est longue, le jour finit par arriver” („Oricât de lungă ar fi noaptea, până la urmă ziua își face apariția”.)
     Printre cei prezenți la ceremonie pentru a o felicita pe Corina Șuteu s-au aflat Ambasadorul SUA Hans Klemm, Ambasadoarea Israelului Tamar Samash, directoarea Institutului Francez din București Irina Petrescu, precum și personalități din diverse domenii ale culturii precum Marie-France Ionesco (fiica lui Eugène Ionesco), Andrei Pleșu, Catrinel Pleșu, Tania Radu, Ada Solomon, Gabriela Adameșteanu, Lidia Bodea, Aura Corbeanu, Corneliu Porumboiu, Ana Maria Sandu, Svetlana Cârstean, Laurențiu Damian, Alexandru Avram,  Călin Husar, Mihai Chirilov, Matei Branea, Elvira Lupșa, Oana Radu, Anca Drăgoi, Edmond Niculușcă, Anghel Damian, Cristian Neagoe.
     Corina Șuteu este consultant cultural internațional, fostă Ministră a Culturii în Romania (2016) și fostă directoare a Institutului Cultural Român din New York (2006-2012). Cariera Corinei Șuteu a început în Romania, ca directoare a UNITER și Theatrum Mundi, apoi a continuat în Franța (timp de unsprezece ani) și Statele Unite ale Americii (timp de șapte ani) unde a dezvoltat o amplă carieră ca formatoare, inițiatoare și directoare de instituții și programe culturale, expert european și consultant în management și politici culturale.
     A condus Masteratul European în Managementul Culturii al Școlii de Comerț din Dijon pentru nouă ani, începând cu 1995, a fondat asociația și programul ECUMEST, dedicat profesionalizării în management cultural a regiunii balcanice și central europene, a fost președinta Forumului Rețelelor Culturale Europene al Consiliului Europei, co-fondator al programului Policies for Culture (Fundația Europeană pentru Cultură, Amsterdam), directoarea Institutului Cultural Român din New York și președinta filialelor EUNIC SUA. A fondat și este președinta Asociației FilmETC și a Making Waves, festivalul filmului românesc de la New York, găzduit de instituții de prestigiu precum Lincoln Center, BAM, Tribeca Cinemas, Jacob Burns Film Center, pe care îl conduce de doisprezece ani. În 2014-2015 a fost expert senior pentru strategia culturală a orașului București, fondator al festivalului de film documentar fARAD (Arad) și, în 2015, coordonator general al Pavilionului României la Bienala de Artă de la Veneția cu expoziția „Adrian Ghenie :: Darwin’s Room”. A predat timp de cincisprezece ani la universități din Europa în calitate de profesor invitat și a publicat în presa internațională de specialitate peste 80 de articole și rapoarte despre sistemul și politicile culturale europene. A co-editat volumul „Arts, Politics and Change” (Boekmanstichting Amsterdam) și este autoarea „Another Brick in the Wall”, studiu comparativ despre educație în managementul cultural european.
     În prezent, Corina Șuteu este consultant cultural internațional și dezvoltă, alături de colaboratorii săi apropiați, programele asociației FilmETC și ale spațiului cultural Insula42. Este membră în boardul Asociației OvidiuRo și în cel al Fundației Principesa Margareta.
(24.12.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ambasada frantei, corina suteu, ordinul de ofiter al artelor si literelor franta

Opinii: