Corespondenţă specială - Cristi Puiu din nou aplaudat la Cannes

     Face ce face și mai cucerește o bucățică de teren din proprietatea Cannes-ului. Acesta este Cristi Puiu. Le-a luat fața, cum se zice în termeni neprotocolari,  cosemnatarilor filmului-omnibus Les Ponts de Sarajevo (în Selecția oficială,în afara competiției ) sau, în limbajul profesioniștilor francezi, «le-a furat vedeta».

Mai simplu spus, cineastul nostru a fost cel mai aplaudat, la sfârșitul scurtmetrajului său Revelion, inclus printre cele 13 scheciuri ale peliculei susamintite. Proiect extrem de costisitor, se pare, prilejuit de trecerea celor o sută de ani de la izbucnirea primului război mondial, Les Ponts de Sarajevo a fost coordonat de Jean-Michel Frodon, cunoscutul comentator al ziarului le Monde, de unde a trecut în conducerea revistei „Les Cahiers du Cinéma”. Amintesc acest amănunt pentru că el spune ceva despre opțiunile criticului care și-a dorit să-i aibă alături, pentru acest film, pe câțiva dintre cei mai importanți regizori europeni, după cum semnala revista „Screen International”. Printre ei, Jean-Luc Godard, Serghei Loznitsa, Marc Recha, Kamen Kalev, Ursula Meier, Leonardo di Costanzo. Dacă cei mai mulți și-au ales subiecte grave sau modalități stilistice dramatic-expresive pentru a evoca prezența eroicului oraș Sarajevo în istoria Europei de-a lungul unui secol, Cristi Puiu a optat pentru un umor devastator. Hazul de necaz. Al omului simplu care reduce istoria la cele câteva mărunte obsesii legate de vecini și conlocuitori, de persecuția din veac, de omniprezența unor nații, așa cum le-au transmis-o folclorul istoriei. Deși mai dedați cărții și interpretării celor citite decât Conu Leonida și Efimița lui, cei doi soți (Valeria Seciu și Marian Râlea) care, înainte de culcare trec puțin prin paginile unui volum impunător, „Analiza spectrală a Europei”, tot din Caragiale descind. Cum ar fi spus cineva, știu ceva mai multă gramatică. Ei îi revin, desigur, întrebările, îndoielile, mirarea în fața coincidențelor. Lui - revelarea resemnată a adevărurilor de doi bani, fixarea lor, odată pentru totdeauna, între plictiseală și dispreț. Mai dă-o încolo de istorie și de analiză spectrală, din moment ce autorul, Keiserling, „a acordat ungurilor un capitol separat iar pe noi, pe români, ne-a băgat la grămadă, cu alții, în Balcani”. Să nu ne lăsăm înșelați de titlu, „Analiza spectrală…” ce legătură poate avea cu Europa? Bărbatul are răspuns la orice, pe loc: „Nu vezi că toate au legătură cu  Europa?... S-au dus toate, și industria, și gimnastica, acum ne iau și Festivalul Enescu” („s-a dus dracului rapița”). Și artileria umorului o ține tot așa, schimbările fiind doar de natură tematică, nu de registru. Intră în joc coincidențele, cum ar fi aceasta: „Te-ai gândit că pe atentator îl chema Princip, deci era și el principe?» În sfârșit, înainte de a trece la noapte bună, nevasta mai are o revelație: «Keiserling nu era evreu?» De fapt, a mai urmat ceva, greu de prins, pentru că sala se topea de râs. Păcat că scurtmetrajul lui Cristi Puiu nu poate avea o viață independentă.