REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA
într-o sală vecină a movieplexului Broadway – pe Cristian Mungiu. În 
ceea ce îl privește pe acesta din urmă, îi aflăm numele într-un capitol pe care l-am putea numi al nostalgiei, dar și al recunoașterii marilor valori afirmate în primii ani ai secolului nostru. De altfel, capitolul respectiv a fost intitulat de organizatori Ineditos. Talentos del siglo XXI, Mungiu și al său Occident fiind în compania unor creatori de renume, invitați să-și prezinte filmele lor de început, inedite în Spania, precum: Paolo Sorrentino (L’ uomo in piu), Nuri Bilge Ceylan (Kasaba), Ari Folman (Made in Israel),Yorgos Lanthimos (Kinetta), Christian Petzold (Die innere Sicherheit). Revenind la ai noștri, deocamdată, așa cum ne și așteptam, de altfel, nu avem ecouri imediate decât despre filmul și prezența lui Tudor Giurgiu, binecunoscut aici, după cele două trecute participări în secțiunile paralele, în 2011 cu Superman, Spiderman sau Batman și, în anul următor, cu Despre oameni și melci, amândouă premiate. Prezent, de data aceasta în competiția oficială, cu un subiect, din păcate, de circulație universală, ca să spun așa, corupția și consecințele ei, în cazul filmului nostru tragice, este explicabil interesul stârnit în media. Chiar cu o zi înaintea proiecțiilor, pentru presă și cea de gală, revista festivalului a deschis seria întrebărilor, reluate la conferința de presă de ieri, unde ne-am ocupat și noi locurile, cu multă vreme înainte, Dana Duma și cu mine, tot uitându-ne în spate, să controlăm dacă se umple Salonul oglinzilor. Nicio grijă, nu a mai rămas un scaun liber, în ciuda orei nu tocmai prielnice, 14. Majoritatea răspunsurilor lui Tudor Giurgiu au făcut subiectul unei întregi pagini a principalului ziar din această regiune a Spaniei, El Norte de Castilia. Mărturisesc că este o bucurie să constat, pentru a câta oară, că mai există, în lume, presă scrisă, de calitate, care acordă spații largi culturii, și nu numai cu ocazii speciale. Desigur, un festival internațional are dreptul la o și mai mare atenție. Prețul idealismului într-o lume coruptă se intitulează comentariul semnat de Elena G. Castanon care a subliniat în rândurile sale "una dintre ideile puternice ale tramei – ambiguitatea morală, dificultatea de a distinge între buni și răi și care aruncă protagonsitul în confuzie și dezamăgire". Cineastul dezvoltase această idee la amintita conferință, mărturisind preocuparea "de a găsi, totuși o slăbiciune a acestui personaj descris de toată lumea ca fiind admirabil. 
Este dificil să fii procuror la 29 de ani, poți fi ușor manipulat. Își dorea multe, era o persoană ambițioasă. " Curioși, cum le cere meseria, ziariștii au dorit să afle, dacă se poate, în procente, raportul dintre realitate și adaosul de ficțiune, știind 
că subiectul a fost inspirat de un caz real, petrecut în 2002. Tudor Giurgiu a riscat, zâmbind, "un 70 la sută contra 30, să zicem, amintind că filmul s-a născut, în fapt, dintr-o emoție: Nu înțelegeam sinuciderea la care recurgea un bărbat de vârsta mea, m-a mișcat mult ceea ce aflasem, dar nu știam amănunte. Mai târziu, prin 2007, am cunoscut pe cineva care cunoștea realitatea și am înțeles, raportându-mă și la unele evenimente din propriul meu parcurs professional, că procurorul Panait poate fi identificat cu un bărbat singur care luptă împotriva sistemului". O jurnalistă din Argentina a adus în discuție un recent caz asemănător din patria ei, moartea suspectă a celui mai celebru procuror argentinian, Alberto Nisman, ziarista fiind uimită și de asemănarea serviciilor secrete dintre cele două țări. Mai mult ca sigur, dacă nu am fi fost limitați de timp, am fi putut extinde schimbul de experiență pe tema corupției, pentru că ne aflăm, vorba generalului De Gaulle, în fața "unui vast subiect". Evident, în verdictul juriului condus de cineastul sârb Goran Paskaljevic, deținătorul-recordman a trei Spice de aur ("Espiga de oro", premiul suprem la Valladolid), se vor regăsi, dincolo de impactul emoțional al dramei, componente care țin de realizarea artistică a filmului, de gustul juraților, mereu misterioasele drămuiri care aduc sau nu o recompensă.
