În aceste zile, la Cluj, cinematograful a pus pur şi simplu stăpânire pe oraş. Afişele festivalului au împânzit străzile, oamenii se grăbesc să ajungă de la un cinematograf la altul, până şi la piscina hotelului Belvedere se proiectează filme, iar festivalul în sine are atâtea programe care se desfăşoară în paralel încât a opta înseamnă în primul rând a renunţa la ceva care promite să fie la fel de interesant.
Ca de obicei, a 14-a ediţie a TIFF-ului îşi rezervă ultimele trei zile filmului românesc care în palmaresul final îşi va avea premiile lui decernate de jurii internaţionale invitate special în acest scop. ZFR este un minifestival naţional în cadrul marelui festival internaţional.
Dimineaţa primei zile a debutat cu un calup de scurtmetraje din care s-au detaşat producţia independentă
Ramona de Andrei Creţulescu şi producţia UNATC
In the House de Ana Maria Comănescu, filme aureolate deja cu premiul Canal + la recentul Cannes şi, respectiv, Premiile CineMAiubit 2014 pentru Cea mai bună imagine şi Cel mai bun montaj. De remarcat că, exceptând
Scor alb de Marius Olteanu (o poveste cu premise interesante pierdute pe parcurs), celelalte filme din acest prim program au ca numitor comun violenţa. Fie că este vorba despre un individ care îi împuşcă fără discriminare şi cu sânge rece pe toţi vecinii din cartier pentru ca să apuce să mai cumpere ceva la cozile interminabile de pe vremea lui Ceauşescu (
Black Friday de Roxana Stroe), fie că este vorba despre un misterios killer cu pretenţii de filosof care ucide fără rost trei tineri şi îl cruţă pe al patrulea (
Mesagerul de Radu Potcoavă). Despre
Lag de Anton Groves şi Bogdan Orcula nu pot spune nimic pentru că n-am înţeles nimic.
Ziua 1 a mai prilejuit reîntâlnirea cu două documentare despre care aarc.ro a mai vorbit pe larg:
Toto şi surorile lui de Alexander Nanau şi
Paşaport de Germania de Răzvan Georgescu, dar şi un alt documentar în premieră –
Chuck Norris vs comunism de Ilinca Călugăreanu, ale cărui pretenţii de a dezvălui unele adevăruri despre viaţa în România socialistă sunt, de fapt, o jenantă mistificare a istoriei reale.
Cea mai plăcută surpriză a primei zile la ZFR a fost lungmetrajul
Bucureşti Nonstop, scenariul şi regia Dan Chişu, fără îndoială cel mai bun film realizat până acum de acest cineast care se încăpăţânează să rămână independent şi să facă filme din plăcere. Plăcerea lui şi totodată a noastră când urmărim acest puzzle de destine mărunte fiecare cu mai mica sau mai marea lui dramă dezvăuită pe parcursul unei nopţi de vară, într-un cartier bucureştean oarecare.
Dacă la acest maraton de filme mai adăugăm lecţia de cinema intitulată „Copiii şi filmul documentar” ţinută de
Alexander Nanau, întâlnirea cu regizorii, actorii şi producătorii filmelor româneşti prezente anul acesta la Cannes şi lansarea cărţii lui
Călin Stănculescu „Scriitorii şi filmul”, peisajul acestei zile tinde să fie complet.