Chiar dacă, în 2017, niciun film românesc nu a intrat în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, ce a aniversat 70 de ediţii între 17-28 mai a.c., cineaştii români nu au lipsit, nici în acest an, de pe Croazetă. Mai întâi, după trei lungmetraje consecutiv selecţionate şi distinse (inclusiv cu Palme d’Or) în competiţia principală a Festivalului, precum şi după o prezenţă în juriul aceleiaşi competiţii, prezidat atunci de Steven
Spielberg, la cea de-a 66-a ediţie (2013),
Cristian Mungiu a revenit la Cannes ca
preşedinte al juriului rezervat Competiţiei de scurtmetraje şi secţiunii studenţeşti „Cinéfondation”. Faptul că Mungiu – iniţiator, în 2010, al evenimentului anual, foarte popular printre cinefilii din Capitală, „
Les Films de Cannes à Bucarest” – este un „obişnuit al casei” pe Croazetă este dovedit şi de
photocall-ul, dedicat aniversării Festivalului, la care cineastul român a participat pe 23 mai. Şedinţa foto a fost intitulată, sugestiv, „Portret de familie”, iar Mungiu a fost plasat în primul rând, alături de Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului, şi de alţi câţiva regizori importanţi distinşi cu Palme d’Or, precum Bille August, Jane Campion, Michael Haneke, Costa Gavras, Claude Lelouch, Ken Loach sau Nanni Moretti.
În al doilea rând, fiindcă tot am vorbit de Cristian Mungiu, trebuie adăugat că doi dintre vechii colaboratori ai regizorului român au apărut pe genericul celui mai original, dacă nu chiar şocant, film din principala competiţie canneză de anul acesta –
A Gentle Creature / Une femme douce, al cineastului de origine ucraineană Serghei Loznitsa. Directorul de imagine
Oleg Mutu (care a colaborat cu regizorul Loznitsa şi la alte două lungmetraje de ficţiune,
My Joy, din 2010, şi
In the Fog, din 2012), semnează excelenta imagine şi a acestui nou film. Iar actorul
Valeriu Andriuţă, colaborator al lui Mungiu, de la filmele de şcoală şi până la recentul
Bacalaureat, are un savuros rol secundar, jucat în rusă, în minunatul
A Gentle Creature, o coproducţie Franţa-Germania-Olanda-Lituania.
Apoi, în fiecare an, cineaştii români sunt prezenţi, cu scurtmetrajele şi mediumetrajele lor de ficţiune sau documentare, în tradiţionala secţiune necompetiţională „Short Film Corner”, care găzduieşte mii de filme din întreaga lume. În 2017, 22 de producţii româneşti au fost prezentate în cadrul panoramei „Short Film Corner”, iar 14 dintre acestea au fost incluse în programul
„Romanian Short Waves 2017”, proiectat într-o sală de vizionare din Palais des Festivals pe 26 mai. Din acest program (conceput, de mulţi ani, de Asociaţia Secvenţe, a producătorului
Dan Burlac), mi-au atras atenţia trei filme noi.
Almania, scurtmetraj regizat de Anton şi Damian Groves şi inspirat de actuala „criză a refugiaţilor”, este o dramă cu final surprinzător, având în centru un şofer de tir român (interpretat de
Dan Chiorean, actorul principal din
Rocker de
Marian Crişan) care decide – aparent motivat şi de relaţia sa cu fiul din Germania – să ajute o familie de turci fugari, descoperită în camionul său.
Limba paternă, debutul regizoral al actriţei Cristina Juks (care joacă şi rolul principal din film), este tot o dramă psihologică surprinzătoare, cu naraţiunea bazată pe problemele de comunicare (dincolo era vorba de diferite culturi, aici – şi de diferite generaţii), despre o femeie matură, divorţată în Germania, care revine, după moartea mamei, în locurile natale (zona cu locuitori majoritar maghiari din Transilvania), pentru a încerca să reia, după trei decenii, legăturile cu tatăl său.
Offstage, al lui
Andrei Huţuleac, este o excelentă comedie, cu note grave pe final, despre un actor cunoscut (
Adrian Titieni), răpit de o regizoare ratată (Amalia Ciolan), care vrea să-l convingă, în calitatea sa de şef al comisiei de admitere, că fiul ei (
Tudor Aaron Istodor), la fel de lipsit de talent ca şi mama sa, merită să intre, măcar la a opta încercare, la Actorie.
Nu în ultimul rând, printre cele trei lungmetraje româneşti care au avut proiecţii, organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei, în cadrul „Marché du Film”, s-a numărat şi noul documentar al lui
Marius Iacob,
Eu sunt Hercule. Filmul, prezentat în avanpremieră la Cannes, împleteşte poveştile a trei maseuri autodidacţi din Băile Herculane, Mitică, Relu şi Gelu, pentru a reprezenta lumea specifică acestei „Grădini a Raiului” est-europene şi pentru a construi un portret, cu note absurde, al unui Hercule modern.