Corespondență Berlin: Cineaşti români, printre starurile Premiilor Europene de Film

     N-a fost să fie seara românilor la a 28-a gală a Premiilor Europene de Film, desfăşurată sâmbătă seară la „Casa Berlinalei” (Haus der Berliner Festspiele – a nu se confunda cu uriaşul „Palat al Berlinalei”, Berlinale Palast) din capitala Germaniei. Mai întâi, regizorul Radu Jude şi scriitorul Florin Lăzărescu au rămas doar cu nominalizarea pentru scenariul filmului Aferim!, prezentat de către actriţa italo-franco-egipteană Elisa Sednaoui (care-a avut cea mai admirată rochie a galei) drept „westernul românesc fără nici o propoziţie corectă politic”. O bună parte din cei peste 3.000 de votanţi, cineaşti membri ai Academiei Europene de Film (EFA) din toate ţările „bătrânului continent”, au preferat să acorde premiul rezervat „scenaristului european” al lui 2015 grecilor Yorgos Lanthimos şi Efthimis Filippou, pentru filmul Homarul /The Lobster, o (super)coproducţie Marea Britanie-Irlanda-Grecia-Franţa-Olanda, regizată de primul dintre cei doi cineaşti distinşi. Acesta avea să fie singurul premiu principal obţinut de filmul lui Yorgos Lanthimos, în opinia mea una dintre marile revelaţii ale anului, deşi el fusese nominalizat la alte trei categorii importante („film european”, „regizor european” şi „actor european” – prin Colin Farrell, interpretul rolului principal); doar creatoarea costumelor, englezoaica Sarah Blenkinsop, a mai primit unul dintre cele şase premii speciale (celelalte fiind pentru imagine, montaj, scenografie, muzică şi sound design), acordate de un juriu al experţilor în aceste domenii, care au văzut toate cele 58 de filme nominalizate (o idee excelentă, ce ar merita să fie „importată” şi în România), pentru importanta sa contribuţie la reuşita Homarului.
Apoi, cel de-al doilea film românesc nominalizat anul acesta de EFA (de fapt, o coproducţie româno-maghiară, Toto şi surorile lui, în regia lui Alexander Nanau), nu a avut prea mari şanse, la premiul rezervat „documentarului european”, în faţa filmului-portret britanic Amy, prin care regizorul cu origini indiene Asif Kapadia a izbutit ce şi-a propus: să ne-o prezinte pe „adevărata fată” Amy Winehouse, cea din spatele starului purtând acelaşi nume, cu succesele şi scandalurile care i-au punctat scurta, dar intensa carieră muzicală. Totuşi, o româncă a urcat pe scena galei, rostind măcar o dată salutul „Bună seara”, şi s-a bucurat pe deplin meritat de admiraţia numerosului public din „Casa Berlinalei”, chiar după ce ne-am întristat că Radu Jude şi Florin Lăzărescu n-au intrat în palmares: actriţa Ana Ularu, elegantă şi fermecătoare, a prezentat – cu stăpânire de sine, dicţie şi accent britanic impecabile – premiul pentru cel mai bun scurtmetraj european al anului (acordat regizorului croat Jure Pavlović, pentru al său Picnic / Piknik). În sală, pe lângă Alexander Nanau, s-a mai aflat, dintre cineaştii români, Călin Peter Netzer (care a avut, până acum, două lungmetraje nominalizate la Premiile Europene de Film, graţie celor două excelente interprete principale – Diana Dumbravă, în Maria, şi Luminiţa Gheorghiu, în Poziţia copilului). Ar mai trebui spus că Ada Solomon, producătoarea lui Aferim! (dar şi a multor alte succese româneşti recente, inclusiv deja amintitul Poziţia copilului) se numără printre cei 16 membri ai Board-ului EFA. Nu în ultimul rând, anul acesta Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din România s-a numărat – prin directoarea sa generală, Anca Mitran – pentru prima dată printre instituţiile, cinematografice şi/sau culturale, care patronează Premiile Europene de Film (la actuala ediţie au fost 26 de „patroni” din 17 ţări), ocazie cu care am avut şansa de a urmări şi eu, din sala mare a „Casei Berlinalei”, fastuoasa gală a „Oscarurilor europene”. Revenind la capitolul mari revelaţii personale ale anului 2015, am fost dezamăgit că Testamentul nou nouţ / Le Tout Nouveau Testament, o coproducţie Belgia-Franţa-Luxemburg regizată de Jaco Van Dormael, a primit o singură nominalizare la premiile principale (la categoria „comedie europeană”), dar a pierdut-o şi pe aceea (în faţa marelui cineast suedez Roy Andersson, distins doar o dată cu al său „porumbel cugetător”), fiind nevoit să se mulţumească cu un alt premiu pentru excelenţă artistică, acordat scenografei franceze Sylvie Olivé.
Marele premiant al serii (supraevaluat, după gustul meu) a fost Tinereţe / Youth / La Giovinezza, coproducţie Italia-Franţa-Marea Britanie-Elveţia), al lui Paolo Sorrentino (ignorat anul acesta de juriul cannez, dar distins acum doi ani de EFA cu patru premii pentru Marea frumuseţe). La a 28-a ediţie a Premiilor Europene de Film, Tinereţe a fost desemnat „filmul european” al lui 2015, cineastul italian Paolo Sorrentino – „regizorul european” al anului, iar Sir Michael Caine (care a mai primit – chiar din mâinile preşedintelui EFA, Wim Wenders – Premiul Onorific al Preşedintelui şi Board-ului EFA, acordat foarte rar) – „actorul european” cel mai bun din 2015. O altă premiantă onorifică (pentru întreaga activitate), marea actriţă Charlotte Rampling, a obţinut şi premiul rezervat „actriţei europene” a anului, graţie rolului ei din 45 de ani / 45 Years, puternica dramă a britanicului Andrew Haigh (tot un film care, după mine, ar fi meritat mai mult decât două nominalizări pentru interpretare – al doilea nominalizat a fost neuitatul „alergător de cursă lungă” Tom Courtenay, acum partener pe ecran al lui Charlotte Rampling). În fine, premiul „Descoperirea europeană” – Prix FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) i-a revenit lui Deniz Gamze Ergüven, pentru Mustang (Franţa-Germania-Turcia), film care se va lansa în curând şi în cinematografele româneşti. Următoarea ediţie, a 29-a, a Premiilor Europene de Film se va desfăşura, pe 10 decembrie 2016, în oraşul polonez Wrocław, care a primit titlul de „Capitală Europeană a Culturii”, conferit de Parlamentul European, pentru anul viitor.