„Bela Lugosi este un nume mult mai cunoscut în lume decât Ceauşescu, Nadia, Hagi, Kadar sau chiar Weissmüller.” – Florin Iepan
Pentru „De la Isus la Lenin, dar pentru eternitate Dracula — Bela Lugosi”, Florin Iepan a fost sprijinit şi de cineastul István Szábo.
Bela Lugosi s-a născut la Lugoj, a activat în Ungaria, în partidul lui Bela Kuhn, şi a ajuns să-i joace pe Isus şi Dracula la Hollywood.
Fimul despre Bela Lugosi e o coproducţie ARTE, TVR, ORF, AVRO, YLE, IBH şi CNC şi va fi lansat oficial în luna octombrie.
— În ce stadiu eşti cu filmul?
— Acum aproape două luni am terminat montajul la Berlin. În momentul de faţă ne ocupăm de achiziţia drepturilor pentru arhivă, treabă destul de anevoioasă la un film care în proporţie de 65% conţine numai arhivă. Eu sunt şi producătorul filmului şi trebuie să admit că în curând o să fac câteva tăieturi dureroase în film ca să mă pot încadra în buget. Arhiva e foarte scumpă, şi în cazul clanului Lugosi din Los Angeles am de-a face cu un business de familie dus de foarte multe ori la extrem. Uneori am senzaţia că pentru 30 de secunde de arhivă ne jucăm cu numerele de la o zi la alta mai tare decât o fac cei de la bursa din New York... Sigur că întâlneşti şi oameni foarte generoşi şi amabili care îţi pun tot timpul lor la dispoziţie fără să ceară nimic în schimb, cum ar fi premiatul cu Oscar, regizorul maghiar István Szábo.
— Unde îi faci premiera?
— Noţiunea de premieră e un pic deplasată în cazul unui documentar destinat în primul rând televiziunii. Totuşi, o să organizăm câteva prezentări înainte ca filmul să fie difuzat în Europa. Mă gândesc în primul rând la Budapesta şi la ICR-ul de acolo. Promo-ul pentru publicul din Ungaria ar suna aşa: „Dacă tot mai sunteţi convinşi că noi (românii) v-am luat Transilvania, atunci vă rugăm să ne permiteţi să vi-l oferim în schimb pe Dracula.” Eu nu fac documentare pentru festivaluri, în mod cert sunt alţii mai tari la capitolul ăsta. În definitiv, sunt plătit relativ bine pentru ceea ce fac şi sunt prea leneş ca să-mi fac un PR adecvat. Dacă se poate la TIFF sau ASTRA, foarte bine.
Dacă nu era Lugosi, parcă Dracula n-ar fl fost aşa celebru
— Filmul va semăna ca structură cu cel despre Johnny Weissmüller?
— Structura nu seamănă, dar stilul e sensibil acelaşi. Adică o biografie care evită clişeul cronologic. În esenţă sunt două proiecte foarte asemănătoare. Weissmüller (Tarzan) şi Lugosi (Dracula), doi bănăţeni la origine, unul neamţ şi celălalt ungur, care ajung faimoşi ca actori de film la Hollywood. Dacă Weissmüller a fost un sportiv fabulos care s-a iluzionat că poate fi şi un actor pe măsură, în cazul lui Lugosi avem un actor complex care, datorită simpatiilor sale comuniste, e nevoit să se refugieze în America, unde dă naştere unuia dintre cele mai de succes personaje ale industriei de divertisment: Contele Dracula. Vorba dramaturgului Peter Müller: „Dacă nu era Lugosi, majoritatea dintre noi habar n-ar fi avut că exista şi personajul Dracula.”
— Ce a însemnat documentarea?
— Avantajul unei coproducţii internaţioale cum este The Fallen Vampire este acela că nu mai eşti singur şi poţi să plăteşti o grămadă de oameni care să sape locul tău în America, Austria, Ungaria, Germania etc. Marea descoperire în cazul lui Lugosi a fost legată de activitatea lui teatrală şi mai ales politica din fostul Imperiu Austro-Ungar, două aspecte total neglijate de toţi biografii lui. Cine şi-ar fi imaginat că Dracula a fost în tinereţe un lider comunist şi că făcea parte din guvernul de extremă stângă al lui Bela Kuhn (un soi de Lenin al maghiarilor), guvern răsturnat de la putere chiar de trupele române la îndemnul Franţei în 1919. Acesta e şi motivul pentru care Lugosi s-a refugiat în America.
— Ai mai găsit la Lugoj pe cineva care să fi auzit de el?
— Nici vorbă. Nu ştiu cum se vede istoria Banatului de la Bucureşti, dar aici în ultimele două secole a avut loc un proces lent, dar constant de românizare. Aşa a fost să fie, nu cred că românii de aici au vreo vină pentru treaba asta. Dar efectul acestui proces se manifestă prin dispariţia totală a comunităţilor foarte mari de evrei, germani şi maghiari care erau aici la începutul secolului XX. Noi nu am găsit pe nimeni care să aibă cea mai vagă legătură cu Lugosi. Dar le reamintesc celor care s-ar întreba ce avem noi, românii, de-a face cu un maghiar celebru cum a fost Lugosi că momentul în care Banatul a revenit României, noi nu am luat în stăpânire doar oficiile poştale, calea ferată şi digurile construite de austrieci sau prunii pentru ţuică de pe marginea drumurilor. Din 1919, noi, românii, suntem responsabili şi pentru moştenirea culturală a Banatului, chiar dacă ea a aparţinut evreilor, maghiarilor şi germanilor care au trăit aici cândva.
— După ce Bela Lugosi a plecat din Lugoj a fost bun plecat sau s-a mai întors?
— Nu s-a mai întors niciodată. O bună perioadă de timp ar fi riscat condamnarea la moarte din partea administraţiei Horthy. Iar, când au venit la putere comuniştii în Europa de Est, el era deja o celebritate mondială destul de bine ancorată în high life-ul american. Într-un fel, Lugosi nu s-a integrat niciodată total în societatea americană şi a cultivat în jurul lui o lume dominată de amintirile sale din tinereţe.
— Ce te-a atras la biografia lui?
— În primul rând celebritatea lui. Bela Lugosi este un nume mult mai cunoscut în lume decât Ceauşescu, Nadia, Hagi, Kadar sau chiar Weissmüller. Am fost impresionat de come back-ul unui astfel de personaj care părea uitat la mijlocul anilor ‘50, când era un actor ratat ce juca doar în filmele lui Ed Wood Jr. (considerat cel mai prost regizor american al tuturor timpurilor)... pentru ca la începutul anilor ‘90 să fie considerat stăpânul absolut al genului horror şi una din figurile cele mai celebre de la Hollywood din toate timpurile. Asta în bună măsură şi datorită excelentului film al lui Tim Burton, „Ed Wood”, unde Lugosi este unul din personajele principale, fiind interpretat de Martin Landau (care a şi luat Oscarul pentru rol).
— De ce ai introdus referiri la credinţele despre vampirii din Transilvania? Te-ai gândit că vor face filmul mai interesant pentru Occident?
— Eu sper să ţină legătura asta în film. Este un pic fragilă, recunosc, dar obiceiurile precreştine din Banat sunt vârful unui iceberg format din credinţe ancestrale care exprimă o viziune unică asupra vieţii şi a morţii. Pentru un occidental e şocant ca în zilele noastre, la o sută de kilometri de locul în care s-a născut actorul care l-a făcut faimos pe contele Dracula, au loc exhumări rituale care aduc aminte de un horror hollywoodian. Nu este nimic senzaţionalist şi ieftin în treaba asta, sunt alţi băieţi de la Discovery sau National Geographic care se ocupă de poveşti macabre şi de paranormal.
— Cu un subliect ca acesta ţi-a fost greu să găseşti banii — aici şi afară?
— Eu sunt la a patra coproducţie internaţională. Lumea a început să mă ştie prin Vest. Documentarul meu despre Tarzan a fost lider de audienţă în 2005 la mai multe posturi tv occidentale. A fost un pic mai complicat cu CNC-ul de la noi, unde proiectul a fost iniţial respins. Dar acum trebuie să admit că versiunea românească a scenariului ar fi putut să fie ceva mai bună. Până la urmă am contestat rezoluţia comisiei de jurizare, în principal notele mici primite la potenţialul internaţional, din moment ce proiectul avea asiguraţi 70% din bani, de la şase televiziuni occidentale. Cam 15% din bani au venit şi de la TVR, care, spre disperarea unora, face eforturi certe de a participa şi la astfel de coproducţii internaţionale.
