— Sunteți interpretul lui Matei Udrea, eroul principal al filmului Stejar, extremă urgenţă, sunteți deci omul pe care pot să-I întreb cine e Matei Udrea?
— Un om foarte obișnuit, cred, dar dintre aceia capabili de fapte mari. E un tip echilibrat și plin de bun simț. Cunoaște oamenii, chiar îi plac, îi place mai ales să-i studieze, are o experiență de viață și de viață de front, are umor, un umor puțin copilăros și o mare curiozitate, și ea copilăroasă față de necunoscut. Niște calități obișnuite, după cum vedeți, care îl ajută însă să ducă la capăt cu bine misiunea de contrainformații ce i se încredințează și pentru care nu are absolut nici o pregătire, pentru că el este, de fapt, ofițer de tancuri. Este un personaj total pozitiv și dintr-o bucată, mai ales pe lângă celălalt personaj principal al filmului — principal pe negativ — care e Werner. Acel ofițer nazist plin de complexe, inteligent și fanatic, rafinat și subtil până la morbid.
— Asta n-a fost un handicap?
— În principiu, era un handicap. Personajele pozitive nu ating strălucirea celor negative, asta o știm și din teatru. Din fericire, scenariștii Horia Lovinescu și
Mihai Opriș și-au dat seama de acest posibil handicap și au lăsat posibilitatea actorului care va interpreta personajul Matei să construiască pe schema aceea de pozitiv, să o completeze cu date personale sau cu o construcție personală. Ceea ce m-am și străduit să fac. Adevărul e că am avut noroc și de colegi foarte buni în frunte chiar cu
lon Caramitru, interpretul lul Werner care m-au ajutat ori de câte ori simțeau ei că aș avea nevoie de așa ceva...
— Care sunt datele acelea din afara scenariului, datele personale, pe care le-ați împrumutat lui Matei Udrea?
— Scenariul, de pildă, nu spunea nimic despre bunul lui simț. Nici despre acel echilibru ușor scorțos de om trecut prin situații grele. Cred că i-am mai împrumutat și un dram de intuiție cu care să se descurce în situațiile critice și, în subtext, niște mici păcate omenești care să-i mai șteargă puțin aureola de «prea-pozitiv».
— Am senzația că în ciuda «defectelor» lui, personajul v-a plăcut foarte tare.
— Sigur că mi-a plăcut. Și mi-a fost și de mare folos. Cu atât mai mult cu cât este primul meu rol principal în film. N-aș putea spune însă că experiența asta a fost de la început până la sfârșit foarte plăcută. Am avut emoții, emoții mari. M-am întrebat: dacă n-am să fiu cum trebuie? Dar sunt gata oricând s-o iau de la capăt. Îmi place filmul. Mă pasionează poate tot atât de mult ca automobilismul, care e marea mea pasiune. Aș vrea să fac cândva un rol, nu neapărat principal, un rol episodic, dar unul dintre acelea despre care, cu toate îndoielile mele care sunt multe și mari, să pot spune: A fost bine!
— Despre Matei Udrea nu puteți spune acest lucru?
— Ba da. Dar nu cu gura plină.
