REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Consemnăm un triplu debut


     De unde stau, nu pot să văd ce se petrece în curtea am­basadei Republicii Bruthasso. În liniștea care a urmat cuvintelor ― „Motor! Acțiune!”, aud grebla târâtă de soldatul care păzește ambasada. La doi pași de mine e parcată o dubă și înăuntru văd doi oameni jucând table, nepăsători la ce se petrece în curtea ambasadei ― soldatul făcând turul aleilor cu grebla după el, colții greblei scrijelind pietrișul. La un capăt al străzii Spiru Haret, poliția reține mașinile, explicându-le șoferilor că se filmează. Venind dinspre clădirea registraturii Ministerului Educatiei Naționale, o doamnă se înfurie peste măsură atunci când directorul filmului, Constantin loniță, o oprește din calea ei, ca să salveze dubla: „Două minute durează, doamnă”. „Eu vreau să trec acum! Ce-mi pasă mie că se filmează?”, izbucnește un glas indignat ―glasul femeii ultragiate în dreptul ei sacru de a-și urma fără întârzieri sau abateri drumul de fiecare zi spre serviciu sau spre casă.
     E puțin trecut de ora nouă, într-o dimineață mohorâtă de sfârșit de noiembrie, și tocmai am asistat la primul tur de manivelă la fimul CortuI, debutul în lung metraj de ficțiune al regizorului Bogdan−Cristian Drăgan (multipremiat pentru filmele sale de scurt metraj), pe un scenariu de Horia Pătrașcu ― rămas în istoria filmului românesc prin nuvela după care Pintilie a făcut Reconstituirea.
     Învârtindu-mă de colo până colo și încercând să mă las pătruns de atmosfera filmărilor, încep să simt frigul de noiembrie, care întotdeauna mă duce cu gândul la câteva cuvinte din Dickens: Implacable November weather. După cum îmi spune un membru al echipei de filmare, ajutându-mă să-mi aprind o țigară, se speră că exterioarele să fie terminate în 15 zile, înainte de căderea zăpezii.
Cortul
     Aproape întreaga acțiune a filmului se desfășoară în curtea ambasadei ― într-o groapă și un cort pe parcursul zilei de 21 decembrie 1989. Și, așa cum mi-a spus domnul Constantin loniță, tema este „cum trece istoria peste noi”. Personajele principale sunt câțiva muncitori care sapă o groapă în curtea ambasadei și, în timp ce ei sapă și sapă și coboară în pământ, la câteva străzi distanță, se schimbă lumea. „Personajele nu au nimic eroic”, mi-a spus regizorul. „Sunt personaje normale ― cinci muncitori prinși în vârtejul evenimentelor”.
     Cristian lacob, foarte dezinvolt și aparent relaxat în salopeta de muncitor și în cizmele de cauciuc ale personajului, a continuat pe aceeași linie, ajutându-mă să-mi limpezesc intențiile realizatorilor: „Scenariul respectă regula unităților din teatrul grec: acțiunea se desfășoară într-o singură zi, într-un spațiu unic. Dar victimele nu au nici un fel de vină tragică. Despre lon al meu ― încă nu știu totul despre el, personajul se definitivează în timpul lucrului cu regizorul ― pot să-ți spun că e un inocent; are o doză de inocență firească. Nu e un erou tragic. Moare pur și simplu, fără să-și dea seama”.
     Actorul, care la sfârșit mi-a făcut semnul victoriei, mi-a vorbit despre film atât de firesc și de deschis, încât, la un moment dat, aproape că uitasem că rolul meu e neutru, că misiunea mea este să observ și să iau notițe. „Când vezi macaraua asta Dolly ― mi-a spus el, arătându-mi macaraua care se înălța pentru un plan ―, zici că cine știe ce o să se întâmple. De fapt, nimic spectaculos: everyday men...” L-am întrebat dacă publicul nu va respinge filmul, găsindu-l claustrofobic. „Nu e vorba de un spațiu închis, ci despre un spațiu care coboară”, m-a corectat Cristian lacob. „Tot coborând, muncitorii descoperă tot felul de catacombe”.
     „Nu văd de ce nu ar atrage publicul în săli, mi-a răspuns și regizorul la o întrebare banală și inevitabilă. „Personajele sunt adevărate ― oameni cu care te poți lesne identifica”.
Pe stradă
     „Se filmează!”, exclamă un trecător, cu o încântare aproape copilărească: „Ambasadă, teroriști... se filmează!” Ambasada o vedeam și eu, dar degeaba m-am uitat în jur, încercând să descopăr unde erau teroriștii; n-am văzut decâ un puști care, postat strategic la fereastra unei case învecinate, trăgea cu capse asupra echipei de filmare.
     Un alt trecător se oprise în fața gardului, pe care tocmai se fixa un panou cu orarul ambasadei, cu portretul unui demnitar din Bruthasso, îmbrăcat în uniformă (și semănând în mod suspect cu regizorul filmului) și cu fotografii înfățișând folclorul acestei republici fictive. Minunându-se în fața desfășurării de forțe necesare pentru realizarea unui film, trecătorul mă luă ca martor la entuziasmul său: „Ca să vedeți și dumneavoastră de câte lucruri e nevoie pentru un film!” E plăcut să vezi oameni încântați că se face un film.
     „Etajul clădirii e de fapt casa de oaspeți a Universității”, mi-a explicat un domn binevoitor, care asista indiferent la filmări. „lar parterul aparține Institutului Român de Tracologie”. Cum eram foarte absorbit de culorile drapelului Bruthasso ― roșu, verde, alb, mov ― am făcut o gafă, întrebând: „Care Institut?” Dar departe de a fi ofensat de această ignoranță, interlocutorul meu a început să-mi vorbească despre tainele profesiei sale de asistent restaurator la Institutul de Tracologie. Încercam să-I urmăresc, dar în același timp mă interesa interpretul soldatului de la ambasadă, Emil Hoștina, care tocmai exersa un gag cu grebla. Așa că nu am reținut decât următoarele cuvinte, pe care mi le-am notat pentru minunata lor nepotrivire cu preocupările și atmosfera filmărilor: „Tracii sunt pentru daci ceea ce sunt hunii pentru unguri. Așa răspund de fiecare dată când mă întreabă cineva. lar prostia e prostie”.
În film
     Victor Rebengiuc va juca rolul lui Marcu; Ilie Gheorghe va fi Matei; Claudiu Bleonț va fi Luca; iar personajul lui Cristian lacob se va numi lon. Despre faptul că personajele principale poartă numele celor patru evangheliști I-am întrebat pe Claudiu Bleonț. „EvangheIiștii înainte de a-I întâlni pe Iisus”, mi-a răspuns el. „Înțelegi nuanța? Ce-ar fi fost evangheliștii dacă nu L-ar fi întâInit și nu L-ar fi urmat? Nimeni nu le-ar fi păstrat amintirea. Matei, Marcu, lon și Luca din film sunt oameni la o răscruce istorică, oameni așa cum se comportă, așa cum îi vezi peste tot.
     lon al lui Cristian lacob moare fără să fi înțeles ce se petrece, fără să fi avut răgaz să-și pună întrebări. „Marea majoritate a oamenilor trăiesc fără să-și pună întrebări”, a spus Claudiu Bleonț. „Nu sunt mulți cei care își dau seama că sunt nemulțumiți de ceva. Cine sunt eu? De unde vin? Unde mă duc? În momentul în care ajungi la întrebările astea, în momentul în care descoperi că ești doar în trecere, deja capeți o direcție. Întocmai ca evangheliștii care într-o bună zi au descoperit o credință pe care s-o urmeze. Dar personajele de aici nu ajung la asta; sunt oameni care trăiesc pur și simplu”.
     Claudiu Bleonț nu vede filmul ca o parabolă, ci mai degrabă ca o teoremă. „În orice caz nu e despre revoluția română”, afimă el. Pe personajul său, Luca, mi l-a descris ca „un găinar, un securist, un poltron și un violator”.
     Celelalte roluri din film sunt interpretate de Anca Dinu, Valer Dellakeza și Constantin Cotimanis. Imaginea e semnată de Emil Stan, iar muzica îi aparține lui Constantin Dragomir ― ambii aflându-se la debut. După spusele regizorului, copia standard a filmului Cortul trebuie să fie gata la 30 mai, pentru ca lansarea să aibă loc în toamna acestui an. 
 
(Noul Cinema nr. 2/1998)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei gorzo, bogdan cristian dragan, cortul, cortul film, making of, pe platouri

Opinii: