REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Vedeta şi iluzia

"Greta Garbo"

Fritiof Billquist, Ecaterina Oproiu, François Mauriac

  • Editura Meridiane
  • Bucureşti, 1972
  • 237 pagini

Vedeta şi iluzia


     Este cel mai interesant vo­lum apărut până acum în noua colecţie a Editurii Meridiane, in­titulată „Actori şi destine".
     Interesant prin subiect, în primul rând simpla lectură pe co­pertă a divinului nume a provocat dispariţia instantanee a volu­mului din librării. Interesant apoi, prin modul oarecum inedit în care a fost alcătuit: s-a ales (şi, aici s-a „lucrat” inteligent) o monografie străină despre Garbo, una cât se poate de inofensivă, cea a suedezului Fritiof Billquist, tradusă de Domniţa Munteanu) prin intermediul unei ediţii fran­ţuzeşti prefatată de Mauriac („Mi­nunaţii ochi ai Gretei Garbo — adolescent zvelt şi nervos, rătăcit prin nenumărate mulţimi, al căror zbucium îl indură singur”), s-a ales, aşadar, această monografie onestă, care nu umblă la basme aiuritoare, ci informează sec, cro­nologic si cu parfumul banalităţii pe bază de mărturii şi de docu­mente, nici o vorbă în plus, nici una în minus, s-a ales această monografie care desenează plat, dar necesar, portretul-robot, şi i s-a adăugat încă una, de „interpretare” a portretului, un eseu de Ecaterina Oproiu. Aceste pagini sunt incontestabilul centru de greutate şi de interes al volumu­lui.
     Între faldurile majestuoase, savant drapate, ale unei „scriituri” scânteietoare, în frazele superior baroce, la mijloc de eleganţă şi de inteligenţă, dincolo deci de frumuseţea aproape corupătoare a unui inimitabil stil „boule-de-­neige”, se ascund observaţii sistematice, riguroase, sugestive, ba­zate pe o capacitate asociativă neobişnuită, demontând piesă cu piesă nu numai „dosarul” Greta Garbo, ci şi multe alte „dosare”.
     Eseul porneşte de la Garbo şi se întoarce la ea, n-o pierde nici o clipă din vedere, o luminează din toate unghiurile posibile, e superb iconoclast chiar, e brutal la un moment dat, mereu lucid însă, e desigur la obiect tot timpul, pa­noramează totul, de la biografie la pantofii uriaşi ai divei, nu scapă nimic, disecă şi închide re­zultatele în formule memorabile („Deoparte el, Chaplin, geniul in­venţiei cinematografice, de cea­laltă parte, Garbo geniul pasivi­tăţii cinematografice”), dar asta nu e totul, nu e aproape nimic, fiindcă urmează înălţarea de la parti­cular la general, de la premisă la concluzie, de la obiect la subiect, şi adevăratul subiect al eseului este nu Garbo-femeia, ci Garbo-­vedeta, nu Garbo-fatalitatea, ci Garbo-iluzia, deci star-sistemul, manufactura de vise, anti-starul, contestaţia, mitologia feminină a filmului. Eseul devine în felul acesta, insesizabil, curată carte de teorie, contribuţie originală şi subtilă.
     Aici trebuie căutată semnifica­ţia lui în această orgolioasă şi încununată de succes demonstraţie de forţă. Într-o vreme când, în general vorbind, criticii de cinema i se contestă dreptul la creaţie, dacă nu cumva şi l-a pierdut sin­gură prin „lecturi” mult prea infidele, prin impresionism.

 
(Contemporanul, 11 august 1972)
Cuvinte cheie: aurel badescu, ecaterina oproiu, greta garbo

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu