Sute de scrisori sosite la redacţia noastră stau mărturie despre nevoia cinefililor de a consulta dicţionare de film. Informaţiile sistematizate despre actori, regizori sau operatori sunt visul tuturor acelor spectatori care îşi ordonează cunoştinţele cu minuţie de colecţionar. Acestora, dar şi specialiştilor le este adresat volumul „1234 cineaşti români” de
Cristina Corciovescu şi
Bujor T. Rîpeanu, publicat „la iniţiativa şi cu concursul Uniunii Cineaştilor din România” (cum se precizează în pagina de gardă) la Editura Ştiinţifică.
Tandemul autorilor este rodat în lucrări de acest tip: ei au semnat, alături de alţi trei critici, mica enciclopedie cinematogafică „Un secol de cinema” apărută în 1989. Noua lor carte subintitulată „ghid bio−filmografic” şi lansată în chiar ziua sărbătoririi a 100 de ani de cinema în România (la 27 mai) se doreşte „o galerie a făcătorilor de film” cum declară semnatarii cărţii în prefaţă.
Ei au ales, din numele trecute pe genericele peliculelor produse în România, cele 1234 menţionate în titlu, aparţinând unor profesionişti care au avut un cuvânt de spus în arta şi tehnica cinematografică, dar şi în producţie sau difuzare. Ca orice selecţie, şi cea operată de cei doi critici poate fi atacată în zona coeficientului de subiectivitate: există nume a căror filmografie nu prea justifică prezenţa lor în dicţionar, după cum există şi altele, a căror importanţă e mai mare decât lasă rândurile ce le sunt dedicate să se înţeleagă. Obiecţii se pot face şi în privinţa metodei de elaborare a filmografiilor, mai ales la capitolul premii, unde sunt amestecate unele de importanţă minoră cu altele, de mare prestigiu, la cele obţinute în străinătate menţionându-se adesea numai localitatea, nu şi numele trofeului. Ar mai fi de semnalat omisiuni şi aprecieri inexacte în rândurile dedicate unor personalităţi. Să luăm numai exemplul lui
Laurenţiu Sîrbu, unul dintre cei mai celebri reprezentanţi ai animaţiei noastre, despre care se scrie eronat că a realizat „îndeosebi filme de cartoane decupate” şi nu i se menţionează unul dintre titlurile celor mai importante filme realizate în tehnica desenului animat,
Şotronul. Tot la capitolul animaţie trebuie spus că autorii au căzut în capcana serialelor, menţionând ca titluri independente unele episoade şi apoi, ca şi cum ar fi fost vorba de altceva, numele seriei (vezi
Cei trei muşchetari de
Victor Antonescu sau
Aventurile lui Pin Pin de
Luminiţa Cazacu).
Sigur că e imposibil să pui cap la cap o asemenea cantitate de informaţii fără a greşi. Implicarea mai multor consultanţi ar fi putut însă evita unele erori. Cu toate minusurile sale, cartea semnată de Cristina Corciovescu şi Bujor T. Rîpeanu este un opus de pionierat şi merită toata stima. Ea nu poate lipsi din biblioteca suporterilor cinematografului românesc al căror număr este important.
(Noul Cinema nr. 8/1996)
